Preacuviosul Pahomie cel Mare, unul din cei mai vestiți părinți ai vremurilor vechi, știa pe dinafară Sfînta Evanghelie și socotea, prin descoperire dumnezeiască, învățarea ei pe dinafară drept o îndatorire de căpătîi a ucenicilor săi. Astfel, Evanghelia îi însoțea pe aceștia pretutindeni, călăuzindu-i neîncetat.
Și de ce în vremurile de acum dascălul creștin nu ar împodobi ținerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învățarea fabulelor lui Esop și a altor nimicuri?
Ce fericire, ce bogăție este întipărirea Evangheliei în minte! Nu pot fi prevăzute întorsăturile sorții și necazurile ce pot să ni se întîmple de-a lungul vieții pămîntești. Evanghelia, odată întipărită în minte, poate fi spusă de cel orb, pe osîndit îl însoțește în temniță, vorbește în țarină cu plugarul, călăuzește pe negustor la tîrg, veselește pe cel bolnav în vremea chinuitoarei lipse de somn și a grelei singurătăți.
|