sincer povestea ta este f.trista,am plans(si eu nu plang usor) pentru ca m-am regasit cumva aici ...fetele cam asa reactioneaza in astfel de situatii,tu trebuie sa ai mare rabdare.Daca baietii nu s-ar panica atat de tare nu cred ca s-ar mai duce vreuna la avort..Dar Dumnezeu pe toate le iarta. O poveste asemanatoare am trait si eu numai ca in cazul meu s-a finalizat cu happy end.Nu ma casatorisem cu sotul meu,desilucrurile pareau destul de clarificate totul urmand sa se intample intr-unb viitor ceva mai indepartat.el nu incepuse nici macar facultatea(pe care a urmat-o in timp ce s-au nascut copiii nostri,timp in care tot timpul copii nostri au avut ce manca ce imbraca cineva acolo sus se gandea efectiv la ei)era cantaret,eu invatatoare plecata din oras de langa ai mei.Dar..nici o secunda nu ma-m gandit sa fac avort(desi facusem un pacat inainte dec nunta..bla bla bla)nu am fost deloc delicata i-am prezentat situatia(in prostia mea de atunci cu mult curaj)sunt insarcinata,el insista sa propun eu solutii si m-am enervat si i-am replicat f.taios solutia R FI SA MA CAM LASE IN PACE ,vreausa fiu o mama singura,nu am plans (desi eram ravasita de situatie)nici nu am indraznit sa-i sugerez vreun plan..lucrurile s-au aranjat din mers.,EXISTAU NISTE SENTIMENTE PUTERNICE(NOROCUL MEU care nu s-au tocit in timp nu s-au transformat in spaimeNE LASAM USOR LOVITI DE SPAIMA DE DEZNADEJDE..E DE LA CEL RAU ..mi-AM ALUNGAT toate temerile legate de sit.noastra materiala,spunandu-mi mereu cu mult curaj ca le rezolava Dumnezeu poe toate..si tin minte ca m-am cait mult pentru toate prostiile pe care le facusem.,PLANGEAM APROAPE IN FIECARE ZI IN SPITAL UNEORI RECUNOISC IMI PLANGEAM DE MILA ,dar imi spuneam ca imi merit soarta.a fost cea mai "curata"perioada din viata mea,nu stiu cum sa exprim asta dar l-am simtit pe Dumnezeu mai aproape ca niciodata(acum Il simt f.indepartat pentru ca nu mai am de ce sa plang,nu mai am pocainta de atunci) si totusi cea mai patata (am dat prilej de barfe la toata lumea,in spital toti se hlizeau cand auzeau ca sotul meu era cantaret bisericesc iar eu eram gravida..toti radeau de "prostia"mea.toti radeau de mine"ce mi-o fi trebuit copil cand puteam gasi oricand un barbat care intai sa ma ia de nevasta oamenii nu intelegeau ca de fapt eu nu am urmarit sa "impusc un barbat(s-a intamplat sa fie barbatul vietii mele(ca-n telenovele..de fapt e un scenariu bun,nu?).Frica de Dumnezeu a fost f.mare de a nu savarsi acel pacat si dorinta organica de a avea un copil eu aveam 28 de ani...nu gasisem persoana potrivita..dar pana la urma Sper ca Dumnezeu ne va ierta si dintr-o asa prostie a iesit un copil minunat..sper sa nu o iei ca pe o lkaudaroisenie relatarea mea,mesajul meue:sa nu-ti fie teama de viitorul incert,nu ai idee cat de placut se pot rezolva lucrurile si cat de mult te motiveaza un copil sa razbaesti,incearca totusi in ordinea fireasca sa va csatoriti,apoi daca se mai intampla fii hotarat 100%..nu ai idee cat de mult doare o mica ezitare.
Ceva atat de trist se poate transforma in ceva sa zicem de ajutor sufletului daca cautati ajutor numai la Dumnezeu.Orice se poate repara.orice pacat poate fi sters prin pocainta.Citeste Acatistul Slava lui Dumnezeu pentru toate si acatistul celor care au savarsit avort,o sa te ajute sa te eliberezi de tensiune de durere(pana la urma plansul e o f.buna terapie cu conditia sa nu ne plangem de mila,sa plangem pentru greselile pe care toti le facem(unii chiar nu le constientizam0
Cu multa intelegere nu stiu cat de folois iti e,
Aniela
|