Baia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Neoriu
„Păzește-te, să nu îndrăznești ca să scoți vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrăzni vei lua o mare pagubă”.
În ziua cea mai de pe urmă a lui August, în vremea binecredincioșilor împărați Mihail și Teodora, a fost în Țarigrad un patrichiu, cu numele Antonie, care avea în casa lui o biserică frumoasă și slăvită, zidită întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un loc ce se zice Neoriu. Pe care biserică, împărații cei mai dinainte fiind luptători de icoane, au dezgolit-o de toată bunăcuviința și podoaba, după cum au făcut și la celelalte biserici: au scos toate icoanele, și numai cruci închipuiau pe ziduri și pe lemne, și li se închinau. Dar când a strălucit din nou dreapta credință, iarăși a împobobit patrichiul biserica aceea cu aur și cu icoane și dedesubtul ei a zidit o mică baie spre mângâierea trupească.
Deci, cât a trăit evlaviosul acesta patrichiu, purta grijă de biserica aceea și cheltuia ori la ce avea de trebuință. Și așa sus se săvârșea preamărirea lui Dumnezeu totdeauna, iar dedesubt în baia aceea se făceau minuni de la darul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, și mulți bolnavi ce se chinuiau de feluri de boale se vindecau. Iară după ce a răposat Antonie patrichiul, a rămas baia fără de purtare de grijă, pentru că nu aveau de cheltuială nepoții lui ca să aducă apă cu îndestulare, și au luat unii multe din marmurile ei.
Iar biserica a rămas la un preot evlavios, care slujea cu toată osârdia săptămâna lui, pentru că făcea multe minuni Preasfânta, și avea norodul la acela evlavie, dându-i cele ce îi erau spre trebuință.
Iar după o vreme, vrând împăratul Romano ca să zidească în palatul lui o casă frumoasă, căuta marmuri și i s-a spus că în baia cea zisă mai sus sunt marmuri prea frumoase, după cum le poftea. Deci cugetă să strice baia ca să le ia, dar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care locuia în biserica aceea n-a trecut cu vederea, nici a lăsat să-i surpe casa ei, ci s-a arătat noaptea în vedenie lui Nestor (care era zidar, și îi dăduse împăratul voie să strice baia), și îi zise lui: „Păzește-te, să nu îndrăznești ca să scoți vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrăzni vei lua o mare pagubă”.
Acestea le-a vestit Nestor împăratului, care ca un evlavios și îmbunătățit ce era, a zis acestea: „Nu vreau ca să am judecată și vrajbă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci mai ales și casa ei de a doua oară o voi înnoi ori ce o cere de trebuință”. Deci a poruncit îndată de a prefăcut baia mai mare, și venea multă apă, și se spălau împărații într-însa: Romano, Hristofol și Constantin. Dându-i un hrisov (decret) ca să aibă biserica aceea atâția galbeni venit fieștecare an din cămările împărătești. Deci făcea iarăși minuni nenumărate Născătoarea de Dumnezeu, după cum și mai-nainte, dintre care să scriem una spre încredințarea altora și spre nemincinoasă adeverire.
O oarecare femeie bogată avea o boală cumplită, căci se umflase tot trupul ei atâta, încât s-au umplut de rane foarte respingătoare și rău mirositoare și simțea o durere neasemănată; deci cheltuind la doctori toată avuția ei, nimic nu s-a folosit. Auzind apoi de minunile pe care le făcea Născătoarea de Dumnezeu în Neoriu, s-a dus acolo și a rămas mai multe zile, dar nu a vindecat-o, că Domnul voiește să avem răbdare multă, și pentru aceea uneori nu ne ascultă îndată când cerem ceva de la el, până s-ar arăta răbdarea și îngăduirea noastră. Dar după ce a văzut că nu s-a folosit s-a dus la biserica cea din Vlaherne, și căzând pe pământ se ruga acestea, zicând cu lacrimi: „Miluiește-mă pe mine, Maica lui Hristos Dumnezeu, că altă nădejde nu am, ticăloasa, numai pe al Tău ajutor, și către Tine numai am scăpat”. Acestea se rugă de multe ori, și a noua zi a văzut în vis o femeie încuviințată și cinstită, care îi zicea ei: „Ce ai, o femeie, și nu te liniștești nicidecum, ci strigi supărându-mă pe mine?”. Iară ea a răspuns: „Știu, Stăpâna mea, că pentru păcatele mele mă ispitesc, ci fiindcă pentru noi păcătoșii S-a întrupat din Tine Fiul lui Dumnezeu, și S-a făcut om, pentru aceasta am alergat către Tine eu nenorocita, ca să mă miluiești și să mă vindeci pe mine”. Îi zice ei Stăpâna: „Du-te în casa mea de la Neoriu și acolo vei afla vindecarea”.
Deci după ce s-a deșteptat bolnava, mulțumind lui Dumnezeu s-a dus iarăși în biserica cea zisă și se ruga Fecioarei, ca să împlinească milostivirea ei pe care i-a făgăduit-o. Deci adormind, a văzut, de asemenea, pe Stăpâna cu un bărbat evlavios și îi zicea lui: „Rupe umflătura bolnavei acesteia”. Iar acela a lovit cu toiagul lui pântecele ei, și atunci s-a deșteptat femeia, și a văzut cum că a fost vedenie prea adevărată, că din pântecele ei curgea atâta puroi și putreziciune rău mirositoare încât toți s-au minunat.
Deci a intrat în baie și s-a spălat și așa a rămas toată sănătoasă, slăvind și mulțumind Împărătesei celei atotputernice, pentru ale cărei rugăciuni s-a învrednicit fericirii celei cerești.
(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|