[Marimira]

Cuvant patrunzator al IPS Teofan, de Rusalii: PRETENTIA SUPERIORITATII, DUHUL VICLENIEI SI JUDECATA APROAPELUI – PIEDICI SIGURE IN CALEA DUHULUI SFANT

Viata crestina, nu este altceva, in autenticitatea ei – sau n-ar trebui sa fie – decat o asteptare continua a Duhului Sfant, care sa-si gaseasca salas, potir binecuvantat, receptacol, in inima, sufletul si cugetul omului.

Rugaciunile cele mai intense ale Bisericii se refera tocmai la nevoia omului de a trai sub ocrotirea Duhului Sfant:

“Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, vino si te salasluieste intru noi…“

Este rugaciunea cu care, atat in particular crestinul, cat si in comunitate, in Biserica, incepe orice slujba, orice ruga indreptata catre cer.

“Doamne, Cel ce-ai trimis pe Prea Sfantul Tau Duh in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua, celor ce ne rugam Tie…“.

Este rugaciunea continua a Bisericii in timpul Sfintei Liturghii, ca Duhul Sfant sa se coboare peste lume si peste darurile de paine si vin, care devin Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos.

Cum putem tinde spre dobandirea Duhului Sfant?

Mai intai, poate, ar trebui sa aratam care sunt obstacolele care stau impotriva salasluirii Duhului Sfant in noi. Sunt multe. As aminti doar trei, poate cele mai importante:

Duhul Sfant nu poate cobori intr-o inima mandra, intr-un suflet orgolios. Pretentia diabolica la superioritate in relatia cu ceilalti constituie un obstacol de netrecut pentru ca Duhul Sfant sa patrunda in noi.

In al doilea rand, duhul vicleniei, care nu lasa loc in nici un caz prezentei Duhului Sfant in noi.

Si [in al treilea rand] judecata aproapelui, care opreste orice revarsare de har in inima celui care arata cu degetul spre celalalt.

Daca am amintit trei dintre nenumaratele obstacole care pun zid de despartire intre noi si Duhul Sfant, sa amintim, dintre multe altele, si care sunt trei cai prin care Duhul Sfant se salasluieste intru noi:

Duhul libertatii, fara de care Duhul Sfant nu poate fi prezent. Iar aceasta libertate, cum a fost descrisa de un Parinte al Bisericii din veacul trecut [Cuviosul Sofronie Saharov], aceasta libertate are doua trepte, si anume:

capacitatea de a te elibera de dorinta de a-i domina pe altii, si cea de-a doua treapta, foarte greu de implinit pentru noi oamenii obisnuiti: lipsa razvratirii launtrice fata de cel care incearca sa te domine. Prin aceasta dobandim libertatea cea autentica. Iar in aceasta situatie Duhul Sfant este cu noi.

Cea de-a doua cale este smerenia. Acolo unde este smerenie, Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, Duhul cel smerit al lui Dumnezeu Se salasluieste. Pentru ca smerenia este contrariul ambitiilor nemasurate, care, asa cum aminteam, impiedica venirea Duhului Sfant in noi.

Si in al treilea rand iubirea de vrajmasi. Este calea cea mai sigura, este dovada cea mai clara ca Duhul Sfant se afla in om. Caci acolo, unde nu este iubire – incluzand in aceasta si pe dusmani – acolo nu este Duhul Sfant.

Nu ne ramane decat, cu ochii mintii indreptati catre cer, sa cerem pogorarea Duhului Sfant in noi, pentru ca o viata autentica, in lumina Evangheliei, nu poate fi decat viata in Duhul Sfant.

Vino Duhule, vino Mangaietorule, vino, Dumnezeule Duh Sfant si te salasluieste impreuna cu Tatal si cu Fiul in fiinta noastra cea mai dinlauntru!

Asa sa fie!

Vino Doamne!

Amin”.