Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Ei, Mihaela, dă-mi voie să îți reamintesc: de multe ori Dumnezeu lucrează prin oameni.
Doctorii, psihologii și alții au adus vindecare sau măcar alinare și folos în deprinderea răbdării multor oameni cu varii suferințe sufletești, maritale, profesionale, sociale etc.
Nu vreau să deschid o nouă polemică dar astăzi nu prea mai e loc pe lume fără nițică vizită la câte un psi. O fac și fețele bisericești, fii liniștită, pentru simplul motiv că în lume se petrec lucruri atât de complexe și de agresive încât ajutorul psi e deseori inevitabil. A te priva singur de ajutorul psihologului e o dizabilitate aproape la fel de mare ca a refuza Spovedania și Biserica. Practic rămâi ca un iepure în bătaia puștii. Te mai miri apoi că ustură alicele sau că doare satârul?...
Iar în mijlocul tuturor vindecărilor și vindecătorilor e Însuși Hristos, chiar de noi nu sesizăm asta și tindem să separăm, analitic foarte, inseparabilul.
Pretindem, cred eu, dintr-un clișeu prost deplasat pe lumea îmbolnăvirilor de azi, ca vindecătorul să fie un sfânt, altminteri nu e Mâna lui Dumnezeu acolo. Rău gând, socotesc, întrucât se cunoaște că Dumnezeu intervine prin cine voiește și cum voiește. Mărturii avem și în Scriptură, numeroase, ca să nu mai zic câte avem din 2000 de ani de creștinism.
Mulți nebuni (considerați de noi așa ori pur și simplu chiar așa fiind) au adus folos mare semenilor, pentru că Dumnezeu a ales să lucreze prin ei, din rațiuni numai de El știute.
Mulți care nu sunt deloc impecabili, ba dimpotrivă, se dovedesc uneori vitali pentru semeni.
Îți amintești ce spunea Părintele Rafail despre grecul acela mare fumător care vindeca miraculos prin chiliile de pe Athos? Nu știu dacă sufletul grecului o nimeri Împărăția Cerului, dar e limpede că mulți demoni a scos din semeni, așa fumăcios cum era.
Una e ca Dumnezeu să facă chiar și minuni prin tine, alta e să fii miluit cu Împărăția Cerurilor. Unii au scos demoni și nu au primit mântuirea. Alții nu au făcut mai nimic demn de apreciat (dacă folosim criteriile noastre curente privind viața virtuoasă) dar Dumnezeu i-a pus în rândul sfinților.
Să nu ne pripim cu judecățile de valoare, așadar ci să ne grăbim cu smerenie și înțelepciune să cerem ajutorul potrivit oamenilor potriviți. Până și stăpânirile potrivnice, spune Apostolul, să le primim ca de la Dumnezeu, voia Lui fiind în toate, din rațiuni numai de El știute. Darmite pe doctorii de trup și de suflet (psihic)...
Cândva, unul dintre gheronii îndrăgiți pe Athos și în lume, a avut de luptat cu ispita de a nu merge la doctor. Refuza, crezînd că prin asta se îndoiește de harul lui Dumnezeu și că se reține de la mucenicie. Și avea cancer, bietul și fericitul...În cartea despre viața lui (dacă nu mă înșel e vorba de Gheron Paisie? ori de Gheron Iosif... îmi scapă acum), ucenicul arată foarte clar procesul prin care bătrânul s-a smerit, trezit fiind de Dumnezeu și a acceptat, ulterior, să meargă la doctor, unde a și fost îngrijit, în ultima perioadă a vieții, în mod cu totul exemplar. Până la trecerea la Domnul.
Vezi așadar că multe lucruri aparent de neînțeles se întâmplă în lume. A separa net, tranșant, relația de consiliere cu un psi de credința în Hristos, a le pune în conflict, e unul din aceste lucruri pe care eu nu le înțeleg, deocamdată...:)
|
Cezar nu intram in polemica ca nu avem de ce. Doar cateodata nu intelegem bine ce a vrut sa spuna celalalt, poate din prea multa graba.
Eu nu spun ca psihologia nu e buna , sau ca trebuie categoric respinsa. Altceva spun eu de fapt.
Tu Cezar daca nu ai crede in Dumnezeu, daca nu ai fi ortodox iubitor de Hristos, ce fel de psiholog ai fi?
Asta incerc sa spun. Ca in lumea asta mare , psihologii care cred in Dumnezeu sunt extrem de putini.
Fa o analiza sa vezi cati sunt credinciosi, cati dintre acestia sunt crestini, si cati sunt ortodocsi. Cred cu indulgenta ca doar 5%. Sa nu vorbim de tara noastra, desi si aici multi sunt crestini doar cu numele.Si acesti psihologi au pretentia sa vindece lumea.
Iata Cezar o noua cale pentru tine. A propovadui importanta credintei in Dumnezeu la cei din domeniul tau. Ortodoxia nu degeaba este numita calea de vindecare a sufletului. In ortodoxie , la sfintii nostri vei gasi cele mai minunate tratate de psihologie. Si cred ca un preot este si psiholog in acelasi timp.
Iata deci, ca psihologii acestei societati , daca nu sunt credinciosi, nu vad cum ar vindeca. de aceea am spus diagnosticare ocazionala, pentru ca ajung oamenii, or sa primeasca diagnostice gresite ori sa fie diagnosticati fara sa fie nevoie si diagnosticare dilentanta, pentru ca astazi in societate tot mai multi se cred psihologi si consulta membrii societatii si cu voie si fara voie.
Cred ca un psiholog ca sa fie bun cu adevarat trebuie mai intai sa fie un bun crestin, un traitor intru Hristos.
Mai vreau doar sa spun, ca sigur, Dumnezeu lucreaza prin oameni insa si diavolul tot asa. Si sigur ca nu pretindem ca vindecatorul sa fie un sfant. Nu trebuie sa ducem totul la extreme, (nu stiu de ce oamenii fug catre extreme). Insa vindecatorul macar sa fie bun crestin, si cautator al lui Hristos. Sigur , eu consider ca tu esti un astfel de om, insa putini psihologi sunt ca tine.