[cezar_ioan]

Ei, Mihaela, dă-mi voie să îţi reamintesc: de multe ori Dumnezeu lucrează prin oameni.
Doctorii, psihologii şi alţii au adus vindecare sau măcar alinare şi folos în deprinderea răbdării multor oameni cu varii suferinţe sufleteşti, maritale, profesionale, sociale etc.
Nu vreau să deschid o nouă polemică dar astăzi nu prea mai e loc pe lume fără niţică vizită la câte un psi. O fac şi feţele bisericeşti, fii liniştită, pentru simplul motiv că în lume se petrec lucruri atât de complexe şi de agresive încât ajutorul psi e deseori inevitabil. A te priva singur de ajutorul psihologului e o dizabilitate aproape la fel de mare ca a refuza Spovedania şi Biserica. Practic rămâi ca un iepure în bătaia puştii. Te mai miri apoi că ustură alicele sau că doare satârul?...
Iar în mijlocul tuturor vindecărilor şi vindecătorilor e Însuşi Hristos, chiar de noi nu sesizăm asta şi tindem să separăm, analitic foarte, inseparabilul.
Pretindem, cred eu, dintr-un clişeu prost deplasat pe lumea îmbolnăvirilor de azi, ca vindecătorul să fie un sfânt, altminteri nu e Mâna lui Dumnezeu acolo. Rău gând, socotesc, întrucât se cunoaşte că Dumnezeu intervine prin cine voieşte şi cum voieşte. Mărturii avem şi în Scriptură, numeroase, ca să nu mai zic câte avem din 2000 de ani de creştinism.
Mulţi nebuni (consideraţi de noi aşa ori pur şi simplu chiar aşa fiind) au adus folos mare semenilor, pentru că Dumnezeu a ales să lucreze prin ei, din raţiuni numai de El ştiute.
Mulţi care nu sunt deloc impecabili, ba dimpotrivă, se dovedesc uneori vitali pentru semeni.
Îţi aminteşti ce spunea Părintele Rafail despre grecul acela mare fumător care vindeca miraculos prin chiliile de pe Athos? Nu ştiu dacă sufletul grecului o nimeri Împărăţia Cerului, dar e limpede că mulţi demoni a scos din semeni, aşa fumăcios cum era.
Una e ca Dumnezeu să facă chiar şi minuni prin tine, alta e să fii miluit cu Împărăţia Cerurilor. Unii au scos demoni şi nu au primit mântuirea. Alţii nu au făcut mai nimic demn de apreciat (dacă folosim criteriile noastre curente privind viaţa virtuoasă) dar Dumnezeu i-a pus în rândul sfinţilor.
Să nu ne pripim cu judecăţile de valoare, aşadar ci să ne grăbim cu smerenie şi înţelepciune să cerem ajutorul potrivit oamenilor potriviţi. Până şi stăpânirile potrivnice, spune Apostolul, să le primim ca de la Dumnezeu, voia Lui fiind în toate, din raţiuni numai de El ştiute. Darmite pe doctorii de trup şi de suflet (psihic)...

Cândva, unul dintre gheronii îndrăgiţi pe Athos şi în lume, a avut de luptat cu ispita de a nu merge la doctor. Refuza, crezînd că prin asta se îndoieşte de harul lui Dumnezeu şi că se reţine de la mucenicie. Şi avea cancer, bietul şi fericitul...În cartea despre viaţa lui (dacă nu mă înşel e vorba de Gheron Paisie? ori de Gheron Iosif... îmi scapă acum), ucenicul arată foarte clar procesul prin care bătrânul s-a smerit, trezit fiind de Dumnezeu şi a acceptat, ulterior, să meargă la doctor, unde a şi fost îngrijit, în ultima perioadă a vieţii, în mod cu totul exemplar. Până la trecerea la Domnul.
Vezi aşadar că multe lucruri aparent de neînţeles se întâmplă în lume. A separa net, tranşant, relaţia de consiliere cu un psi de credinţa în Hristos, a le pune în conflict, e unul din aceste lucruri pe care eu nu le înţeleg, deocamdată...:)