Mai e speranta?
Treptat, Occidentul a pierdul ideea ca crestinismul a facut multe pentru civilizatie, scrie Taylor. In Secolul 20 inlaturarea idealurilor crestine restrictive in ceea ce priveste sexualitatea a fost identificata cu starea de sanatate. Inca din anii 1960, convingerea ca expresia sexualitatii este sanatoasa si buna – cu cat mai mult cu atat mai bine – si ca dorinta sexuala este componenta intrinseca a identitatii individului au culminat intr-o revolutie sexuala, un spirit care sustinea ca libertatea si autenticitatea nu sunt gasite in abstinenta sexuala (filozofia crestina) ci in expresia si asertiunea sexualitatii. In acest mod isi revendica America moderna libertatea.
Cultura noastra post-crestina este atunci o anti-cultura. Suntem convinsi de logica modernitatii si de mitul libertatii individuale sa distrugem aceste ultime vestigii ale vechii ordini, convinsi fiind ca adevarata fericire si armonie va fi a noastra odata ce toate limitele si granitele vor fi spulberate.
Casatoriile gay semnaleaza triumful revolutiei sexuale si detronarea crestinitatii pentru ca neaga conceptul central si esential al antropologiei crestine. In invatatura crestina clasica, uniunea cu amprenta divina dintre un barbat si o femeie este in fapt o icoana a relatiei lui Hristos cu Biserica Sa si a lui Dumnezeu cu Creatia. Acesta este motivul pentru care casatoria gay neaga cosmologia crestina din care s-au derivat drepturile omului si alte bunuri fundamentale ale modernitatii. Daca o sa le mai putem pastra in epoca post-crestina ramane de vazut.
De asemenea va ramane de vazut daca vom putea pastra Crestinismul fara a accepta castitatea crestina. In studiul sociologului crestin Smith despre ceea ce el numeste “deism terapeutic moralistic” - starea de bine, pesudo-crestinismul care a inlocuit versiunea normativa a credintei in America contemporana – sugereaza ca aceasta sarcina va fi extrem de dificila.
Crestinii consevatori au pierdut lupta cu casatoriile gay si dupa cum vedem noi au pierdut-o cu decenii inainte ca cineva sa se si gandeasca la casatoriile intre persoanele de acelasi sex ca si la o posibilitate. Promotorii casatoriei gay au reusit asa de repede pentru ca au aratat publicului viziunea pentru care lupta, viziunea care era in consonanta cu ceea ce americanii post-1960 credeau deja despre sex si casatorie. Intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna crestinii occidentali este daca vor pierde crestinismul in fata acestei noi dispensatii.
Prea multi dintre ei cred ca casatoriile gay sunt doar o problema de etica. Ei nu au puterea sa vada ca mariajul gay impreuna cu colapsul mariajului crestin la saraci si clasa muncitoare heterosexuala este in perfecta ordine cu individualismul sacralizat de modernitate si imbratisat de cultura contemporana. Ei lupta razboiul culturii din punct de vedere moral si nu cosmologic. Nu doar ca au pierdut cultura, dar daca nu inteleg natura luptei si nu isi schimba strategia si sa lupte cosmologic, pe parcursul a cateva generatii isi vor pierde si religia.
“Moartea unei culturi incepe cand institutiile normative isi pierd menirea in a transmite idealuri in moduri in care acestea raman obligatorii in respect cu sinele”, scrie Rieff. Conform acestui standard crestinismul in America, sau chiar spiritualitatea americana, sunt in pericol de moarte. Daca credinta nu se va redresa, autopsia istoriei va conchide ca mariajul gay a fost un simptom si nu o cauza, a fost semnul care a dat pe fata starea terminala a pacientului.
|