Citat:
În prealabil postat de Decebal
Nu am ce sfaturi să dau, dar vă rog să încetați a vă mai gândi la metode de autodistrugere și pierderea încrederii în Dumnezeu (și definitivă).
|
Cu totii ne "autodistrugem"sistematic, in fiecare zi, fara ca macar sa ne dam seama, de cele mai multe ori pentru a asigura existenta si bunastarea unei noi generatii de oameni (adica pentru familia si copiii nostri); cati dintre noi nu ne-am da viata si chiar sufletul pentru ei??? Cati nu facem sacrificii, unele chiar gresite, pentru binele lor? Muncim peste puterile noastre, ne sacrificam sanatatea, nu mergem la biserica pentru a face altceva (noi- treaba, copiii- lectii, etc), nu avem incredere in Dumnezeu si consideram ca doar noi suntem responsabili pentru viitorul copiilor, ca femei stam alaturi de barbati teroristi doar ca sa aibe copiii tata, si multe altele; ii lasam chiar sa faca pacate, numai sa nu-i pierdem; am fii gata sa le luam pe toate asupra noastra, numai sa ajunga ei bine. Majoritatea poate uitam ca cu totii suntem sau ar trebui sa fim copiii lui Dumnezeu, si poate unii credem ca noi putem sa ne oferim prin fortele proprii mai mult decat poate, vrea si face El, si ca e cel putin naiv sa stai si sa astepti la mila Lui si sa te multumesti cu ce iti ofera El.
Citat:
În prealabil postat de danna603
Draga Fallen,
Eu cred ca ar trebui sa te rupi de acel loc si sa incepi o viata noua.Sa ai un loc doasr al tau,ori daca crezi ca parintii te-ar putea ajuta,fiind langa tine,stai o perioada cu ei.Pe mine,parintii m-au ajutat mult in acea perioada,insa nu am stat impreuna.Daca vrei sa schimbi duhovnicul ,vorbeste cu el despre asta si vezi ce sfat iti ofera.
|
Nu cred ca m-ar ajuta prea mult parintii, cred ca mai rau m-ar deprima. Nu as vrea neaparat sa schimb duhovnicul, inca tin la el, dar nu stiu daca mi-ar face bine sa mai "calc" vreodata prin acele locuri. Perspectiva unei vieti noi ar putea fii mai buna, dar pe de o parte ma cam sperie (ma uit chiar acum la un anunt de inchiriere, casa arata chiar nesperat de bine in poze , insa mi-e ingrozitor de frica sa pun mana pe telefon sa sun), si ma cam si deprima "perspectiva" cheltuirii a mai bine de jumatate din salariu pe chirie si cheltuieli casnice. Insa acelasi lucru se intampla si inainte de aceasta relatie, cand stateam la ai mei, aproape toate veniturile mi se duceau pe cheltuielile casei, imi opream pentru mine doar strictul necesar, ca atare m-am "maritat" la 28 de ani fara nimic, doar cu un credit de achitat, lucru care mi s-a reprosat toti acesti ani de "casnicie". In primul an de relatie am reusit sa economisesc o suma de bani, dar azi noapte nu stiu daca a fost vis sau aievea, am realizat ca acesti bani ar putea fii patati "cu sange", pentru ca acesti bani nu ar mai fii existat acum daca am fii avut un copil. Chiar ar trebui neaparat sa vorbesc cu un duhovnic sa vad ce se poate face cu acesti bani, daca mai pot fii cumva "spalati" sau trebuie neaparat donati bisericii sau investiti cel mult intr-un loc de veci (nu mai tin minte, stiu ca cu cei 30 de arginti s-a cumparat "tarina olarului", dar nu mai stiu in ce scop, parca tot ca "cimitir social").