În prealabil postat de cezar_ioan

Păi tocmai cum ziceam, Geo... Vezi ce iese când nu ne concentrăm pe cele bune?
Nu vreau să te critic cumva, deja ţi-ai făcut singură destule remuşcări (poate prea multe, ştiu şi eu...), însă cred că noi pierdem mereu foarte mult când ne împrăştiem, când ne abatem cugetul şi inima de la cele rânduite în sute şi mii de ani tocmai pentru bunăstarea noastră.
Probabil multă lume nu ştie că Biserica a întocmit o rânduială desăvârşită şi că orice abatere de la aceasta se resimte de fiecare ca o părere de rău, ca o pierdere mai mult sau mai puţin înţeleasă. Duhul cunoaşte rostul sufletelor noastre mai bine decât am putea noi singuri să pricepem vreodată.
Oamenii însă amestecă mereu lucrurile. Aşa suntem toţi, din păcate... Copii neascultători.

P.S. Nunta mea a fost foarte simplă. Câţiva oameni, o agapă, linişte şi bucurie. Am plâns mult şi eu şi soţia - eram copleşiţi. Câteva zile, înainte şi după, eram parcă pe altă lume. Vorbeam puţin, în şoaptă, ne simţeam ruşinaţi, nevrednici de aşa minune. Eu m-am rugat mult, cât am putut de mult.
A fost un vis neasemuit de frumos... (îl retrăim uneori, fulguiri...)