| 
				 Viii 
 
			
			Ce legătură au însă ele cu folclorul adevărat, cu vechea  cultură profundă românească? Ființială! Legătura este pur și simplu  ființială. Căci din felul și locul în care s-a format un popor izvorăște  și cultura lui fundamentală. Exprimările folclorice se schimbă o dată  cu schimbările tehnologice și sociale. În loc de arc apar sâneața ori  pușca, în loc de poteră apar jandarmul sau polițistul ș.a.m.d. Există  însă o mulțime de principii fundamentale care nu se schimbă, care  formează sufletul culturii profunde, care definesc un popor. Acestea  izvorăsc din locul și vremea în care a apărut acel popor, rafinate și  înnobilate de trecerea timpului, dar mereu aceleași, definitorii. O dată  ruptă legătura cu începuturile, o dată alterată ori distrusă conștiința  națională, dispare și adevărata cultură populară a acelei nații. Este  ceea ce s-a făcut și se face în România.
 În chip firesc, „românul” de astăzi se rușinează a fi român. Și, chiar  dacă încearcă să nu o facă, ci să fie într-adevăr român, nu știe cum să o  facă. Luptele pentru păstrarea conștiinței naționale – sau, mai bine  zis, pentru regăsirea ei – sunt cu atât mai grele și mai dureroase cu  cât se dau personal, însingurat, fără nici un sprijin din afară. Se  cade, foarte ușor, în alunecări, umflări și bosumflări, dezamăgiri și  deznădăjduiri, asprime sau ușurătate.
 
 Cum să vorbești astăzi despre vechea cultură românească? Și cui? Cine mai ascultă, când „folclorul contra-atacă”  astăzi în emisiuni de o vulgaritate și josnicie fără nici o asemănare  sau legătură cu adevăratul și vechiul folclor românesc? Cine își mai  aduce aminte că o cultură nu atât se învață, cât mai ales se trăiește? Deci o cultură națională este o cultură trăită,  nu o cultură învățată în școală, vizionată la televizor ori urmărită în  spectacole „folclorice”! Prins între rasismul oficial și neoficial,  între nevoile vieții și îndoctrinarea sistematică spre înstrăinare,  românul nu-și mai găsește priceperea și puterea de a simți și, în primul  rând, de a trăi românește. Fără aceasta, însă, cultura profundă  românească și, implicit, Neamul Românesc nu au nici un viitor.
 |