Problema pe care o vad eu (poate e doar in imaginatia mea) la textul monahului Petru e faptul ca el intelege sa ia o imagine exterioara a primelor secole, sa se raporteze la duhovnicia de atunci prin aceasta imagine exterioara mai degraba decat prin duhul scrierilor, si apoi sa propuna „solutii” facand abstractie de timpurile pe care le traim si de faptul ca schimbarile care au intervenit in exterior se poate sa fie la fel de inspirate ca si practicile din vremea respectiva. Vorbind in acest duh, el impinge omul spre o raportare scolastica, cum imi pare ca ai si tu in citatul de mai jos:

„Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.”

Consider ca orice distinctie intre un pacat si altul e oarecum artificiala. Canoanele (care spre deosebire de dogma, inteleasa in ipostaza ei metalingvistica, nu sunt absolute ci se raporteaza la contextul istoric) introduc distinctii din pricina neputintei omenesti. Dar cred ca atunci cand accentul ajunge sa se invarta prea mult in jurul acestor disctinctii si a metodelor, avem o problema de intelegere.