Ioane,am avut si eu un profesor universitar cum spui tu,cu singura diferenta ca nu preda teologia.Omul era efectiv devorat de pasiunea pt materia sa,era evident ca era dragostea vietii lui,la nivel intelectual.Intrucat unii dintre noi nu-i impartaseam pasiunea devenea rece,rautacios,razbunator,parca isi apara cu ghearele iubita de zeflemeaua noastra.Chiar si cand gasea pe cineva interesat tot suferea putin pt ca nu era un nivel al pasiunii egal cu al lui.Traia in lumea lui academica,realitatile cotidiene aveau mica importanta pentru el dar era un profesor foarte bun daca ma gandesc bine.Ironia sortii face ca peste ani sa indragesc ce spunea el atunci.La tine pare un caz diferit cumva.Interesant ce amprente in suflet ne lasa dascalii nostrii dar trebuie sa recunosc ca pe cei blanzi i-am indragit,pe ceilalti doar i-am respectat profund.Zic blanzi,nu superficiali sau care coborau standardele la nivelul rigolei,adica cei care aveau un dar anume de a-ti transmite informatia,cu o bucurie si o dragoste aparte,te modeleaza altfel parca.Totusi si de la acel ,,mic caporal"am ramas cu pasiunea pt analiza in context,avea o adevarata idee fix pe acest subiect dar atunci nu realizam implicatiile,fiind prins de pasiunea pt speculatie.Acum as fi mai aspru ca el pe aceasta coordonata,noroc ca am avut bunul simt sa crut lumea universitara de contactul cu mirabolanta mea persoana :)