[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

BC crede că orice Papă, în calitate de urmaş al lui Petru. Aşa cum noi mărturisim că, în baza succesiunii apostolice, credinţa şi harul dat ucenicilor lui Hristos se transmit tuturor episcopilor prin Taina Hirotoniei, astfel încât orice episcop e un urmaş/ succesor al Sfinţlor Apostoli, la fel BC susţine că orice episcop al Romei este urmaş al lui Petru, primul Papă. Rămâne, însă, întrebarea: Sfântul Apostol Petru a primit, într-adevăr, o vocaţie şi o harismă specială din partea lui Hristos? Acea expresie "pe această piatră voi zidi Biserica Mea" se referă la persoana lui Petru, sau la credinţa acestuia, deci la Persoana lui Hristos, Cel pe Care Petru L-a mărturisit? A avut Petru, din partea Mântuitorului, dreptul de a-şi exercita o autoritate universală, a fost desemnat de către Dumnezeu drept infailibil în materie de credinţă şi morală, în sensul actual al acestei dogme catolice?

Asta "întreb" şi eu, anume ce vocaţie şi harismă specială a primit sfântul Petru, dar de fapt nu el ca persoană, ci aşa zisul oficiu petrin, mai apoi papal, când toţi apostolii au fost şi sunt pietre de temelie ale Bisericii (Apocalipsa 21,14), când tuturor le-a fost făgăduită călăuzirea de către Duhul adevărului la tot adevărul (Evanghelia după Ioan), când tuturor Hristos le-a făgăduit "cheile" Împărăţiei cerurilor, când tuturor le-a dat Duh Sfânt pentru a ierta sau ţine păcate, când toţi au fost făcuţi pescari de oameni?

Şi ca să vedem contradicţia şi mai acută a felului în care aşa zişii "catolici" abordează primatul şi infailibilitatea la nivel dogmatic putem vedea un text de la Conciliul II Vatican, în care "catolicii" acceptă infailibilitatea pentru toţi apostolii Domnului, însă dintre episcopi, paradoxal, doar celui de la Roma.

"Cuvântul colegiu nu trebuie înţeles în sensul strict juridic al unui grup de persoane egale între ele, căci papa, care face parte din el, nu este membru ordinar al lui. El trebuie numit corp sau ceată; paralelismul dintre Petru şi apostoli pe de o parte, şi dintre papa şi episcopi pe de altă parte, nu înseamnă că fiecare episcop posedă infailibilitate personală, cum o posedă fiecare apostol, ci numai papa; episcopul devine membru al colegiului în virtutea hirotoniei şi a comuniunii cu papa, înţeleasă în mod juridic, adică nu există exerciţiu real al sarcinilor episcopale fără consimţământul papei; papa, ca păstor suprem, poate acţiona de câte ori consideră necesar pentru binele Bisericii, în timp ce colegiul nu poate exercita o acţiune strict colegială decât numai cu consimţământul capului său."

sursa: Nota explicativă preliminară citită înainte de votarea finală a capitolului III al Constituţiei despre Biserică la Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, vol. IV, Editura Trinitas, 2005, p. 261-262

În prealabil postat de laurastifter

Dacă Hristos S-a referit nu la persoana lui Petru, ci la credinţa acestuia (concluzie la care ne conduce însăşi explicarea lingvistică a textului biblic original), atunci textul din Matei16 este în perfectă concordanţă cu alte versete nou-testamentare, în care se arată, fără putinţă de tăgadă, faptul că unica Temelie a credinţei şi a Bisericii este Însuşi Iisus Hristos, "Fiul lui Dumnezeu Cel viu".

Spre deosebire de confraţii catolici, Biserica noastră îi recunoaşte episcopului Romei doar un primat onorific, o "preşedinţie în iubire" (aşa cum frumos se exprima Paul Evdokimov), nu unul jurisdicţional.

Am auzit că ar exista în vremurile din urmă şi unii istorici şi teologi ortodocşi care ar accepta chiar mai mult decât cele de mai sus, mi se pare că despre Meyenedorff este vorba. Totuşi, din punct de vedere dogmatic nu se poate afirma ceea ce ai spus că ar reprezenta poziţia Bisericii Ortodoxe, lucrul acela era valabil din punct de vedere canonic, dar nu mai este valabil odată cu separarea papismului de Biserica Ortodoxă Universală şi cu scoaterea scaunului Romei din pentarhia patriarhală ortodoxă. Însă din punct de vedere evanghelic primatul sau întâietatea (în iubire) nu ţine la modul explicit de un scaun episcopal sau patriarhal sau altul, ci ţine de vrednicia şi harul unuia dintre episcopi, precum şi de harul şi capacitatea celorlalţi de a îi recunoaşte "alesului" întâietatea, dar nici în acest caz nu ar fi vorba despre vreun primat în materie de emitere de dogme de credinţă sau de stabilire unilaterală a adevărului acceptat şi crezut de Biserică; se poate accepta să spunem scaunul Romei pentru infrastructură, să zicem, dar nu pentru vreun argument dogmatic, pentru că, după cum spune Evanghelia după Ioan, închinarea adevărată a lui Dumnezeu I se aduce în Duh şi adevăr, nu într-un loc geografic sau altul. Şi, după cum am mai spus, pentarhia ortodoxă nu este o chestiune dogmatică, ci doar una conjuncturală (nu însă fără temeiuri) şi canonică, ţinând de rânduiala bisericească, iar nu de revelaţia dumnezeiască.