[Decebal]

<< XVI. Fiecare Biserică particulară auto-guvernată, atât din Răsărit cât şi din Apus, era cu totul independentă şi auto-guvernată din vremea celor şapte Sinoade Ecumenice. Şi exact aşa cum episcopii Bisericilor auto-guvernate din Răsărit, tot aşa cei din Africa, Spania, Galia, Germania şi Britania ocârmuiau treburile propriilor Biserici, fiecare prin sinoadele lor locale, episcopul Romei neavând nici un drept să se amestece, şi el însuşi era în egală măsură supus şi ascultător faţă de hotărârile sinoadelor. Dar în chestiunile importante care necesitau consimţământul Bisericii Universale se făcea apel la un sinod ecumenic, care singur era şi este tribunalul suprem în Biserica Universală. Aceasta era constituţia din vechime a Bisericii; dar episcopii erau independenţi unul de altul şi fiecare era liber cu desăvârşire în propriile hotare, supunându-se doar hotărârilor sinodale, iar în sinoade ei şedeau ca egali unii faţă de alţii.

(...)

<< XVII. În decursul celor nouă secole ale Sinoadelor Ecumenice, Biserica Ortodoxă de Răsărit nu a recunoscut niciodată pretenţiile exagerate, de primat ale episcopilor Romei, prin urmare nici nu s-a supus vreodată lor, aşa cum aduce mărturie clară istoria Bisericii. Tot aşa, independenţa Răsăritului faţă de Apus este arătată în mod vădit şi limpede în acele puţine şi extrem de semnificative cuvinte ale Sfântului Vasilie cel Mare, pe care le scrie într-o epistolă către Sfântul Evsevie, episcopul Samosatei: ,,Căci atunci când caracterele trufaşe sunt curtate, este în firea lor să devină încă mai dispreţuitoare. Căci dacă Domnul este milostiv cu noi, de ce alt ajutor avem nevoie ? Dar dacă mânia lui Dumnezeu zăboveşte asupra noastră, ce ajutor avem de la aroganţa Apusului ? Oameni care nici nu cunosc adevărul, nici nu pot suferi să-l afle, ci fiind păgubiţi de suspiciuni false, se comportă acum aşa cum au făcut mai înainte în cazul lui Marcel”.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...stei/1433.html

Este vorba despre o scrisoare patriarhală a patriarhului ecumenic, al Constantinopolului, la 1895, ca răspuns unei enciclice a papei Leon XIII despre unirea bisericească. Vedem deci că până la sfârşitul secolului al XIX-lea poziţia Patriarhiei de Constantinopol era destul de clară şi de fermă, iar pentru cei care vor citi toată Scrisoarea patriarhală vor vedea că Biserica Ortodoxă a Răsăritului este denumită Una, Sfântă, Soborncă şi Apostolică, Stâlpul şi temelia adevărului, Biserica cea adevărată a lui Hristos, singura credinţă mântuitoare. "Nu se ştie cum", aşa, peste noapte, odată cu începutul secolului XX şi de-a lungul acestui secol, ba chiar până în ziua de azi, Patriarhia de Constantinopol a trecut la poziţii care contrazic din ce în ce mai flagrant poziţiile atât ale Bisericii Pravoslavnice în general, precum şi ale Patriarhiei Constantinopolitane în special, cu privire la apuseni etc.