[Decebal]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asta nu e doar o idee; este o realitate pentru orice creștin (și nu numai): Suntem creați de același Dumnezeu. În genealogia sfântului apostol Luca, Adam este numit „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38). Deci prin Adam suntem cu toții (toți oamenii de pe pământ) fii ai aceluiași Tată.

Dar cum Adam a căzut și s-a despărțit de Dumnezeu, așa am moștenit cu toții, această despărțire spre moarte.

Hristos ne-a reînfiat, dăruindu-ne din nou harul dintru început. Până la El și fără jertfa Lui mântuirea nu era și nu este posibilă. Cei care caută învierea n-o pot găsi decât la El, iar modul în care se pot împărtăși de ea sunt și Sfintele Taine, dar și împărtășirea din cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea poruncilor Lui. Numai că nu poți fi în comuniune cu El dacă nu-L cunoști.

Am luat la cunoştinţă şi aceste explicitări, N. Priceputu, însă te asigur din nou că te-ai înşelat şi te înşeli. În postarea respectivă era vorba că toţi am fi fii ai aceluiaşi Tată. Şi după cum am spus, poate suntem toţi copiii lui Dumnezeu, dar nu suntem toţi fii ai lui Dumnezeu, adică nu toţi oamenii au înfierea de la Hristos şi de la Duhul Sfânt. Cum spunea sfântul Ciprian al Cartaginei, cine nu are Biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată, şi cred că asta spune foarte multe, sau ar trebui să ne spună foarte multe, dar mi-ai semnalizat încă o dată că nu spune, că nu receptezi mesajul până la capăt. Nu este tot una a avea pe Duhul Sfânt prin Botez şi Ungere, şi pe de altă parte a nu avea Duhul Sfânt. Felul în care se raportează creştinul la Dumnezeu este cu totul diferit de felul în care se raportează credinciosul oricărei alte religii, iar filiaţia ontologică prin har pe care o are creştinul faţă de Dumnezeu credinciosul oricărei alte religii nu o are, prin urmare aceia nu sunt şi nici nu pot fi consideraţi ca fii ai lui Dumnezeu, cel puţin nu din punctul de vedere al revelaţiei creştine; poate din alte puncte de vedere, deraiate, inclusive, ecumeniste sau mai ştiu eu cum, om fi fraţi şi fii ai aceluiaşi Tată; totuşi din punctul de vedere al învăţăturii creştine lucrurile nu stau aşa. Creştinii nu sunt fraţi cu ceilalţi oameni sau cu credincioşii altor religii, decât din punctul de vedere umanist, să-i spun, însă din punct de vedere religios, al revelaţiei, creştinii au altă condiţie ontologică spre deosebire de ceilalţi. Spunea foarte clar Apostolul Ioan "cine-L mărturiseşte pe Fiul, Îl are şi pe Tatăl" (Epistola I Ioan) şi "nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul" (Evanghelia după Ioan). Aceste cuvinte spun totul din punctul meu de vedere şi orice abateri de genul "toţi suntem copiii aceluiaşi Unic Părinte", sau "toţi avem acelaşi Tată" ("şi prin urmare toţi suntem fraţi cumva", adaug eu) sunt înşelări, deraieri eretice de la învăţătura creştină ortodoxă revelată. Păgânii şi creştinii fac totuşi parte din familii diferite, iar Duhul Sfânt face această separaţie pătrunzând până la despărţitura între suflet şi duh. Cei duhovniceşti, născuţi din Dumnezeu, sunt fii ai Tatălui ceresc, ceilalţi, cei care nu au pe Duhul Sfânt în ei pot fi consideraţi cel mult ca nişte copii ai lui Dumnezeu, rătăciţi pe undeva dar neavând înfierea prin harul lui Dumnezeu, adică nefiind în Hristos fii ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii şi nici fraţi (după Duhul) ai creştinilor. Este vorba, după cum am spus, de două familii diferite şi nu se amestecă pentru că nu îi amestecă Duhul Sfânt. Eu înţeleg că ai încercat o interpretare pe marginea textului de la Luca, dar Hristos spune foarte clar "nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine". Aceasta este învăţătura creştină ortodoxă; restul este înşelare, amăgire, rătăcire.

În prealabil postat de N.Priceputu

Apropierea creștinului de ei, însă, este chiar necesară, dacă chiar ne pasă și de mântuirea altora (fără de care, nici a noastră nu-i posibilă, dacă suntem indiferenți).

Spre deosebire de Laura, la dumneata este adăugată o nuanţă, anume grija faţă de mântuirea altora, şi din acest punct de vedere, deşi nu singurul, este normală şi legitimă, justificată deschiderea faţă de ceilalţi. Inclusiv Sfinţii Părinţi au făcut-o, dar ei au avut înţelepciunea de la Duhul Sfânt să încreştineze valorile pe care le-au întâlnit la păgâni. Din punct de vedere creştin, observăm deci un ajutor, un sprijin pe care îl putem găsi în ceilalţi, în bogăţia şi valoarea lor, însă în acelaşi timp trebuie să ţinem cont tot timpul că păgânătatea sau sectarismul sunt doar nişte stări tolerate, şi vor mai fi tolerate doar până la o vreme, nu nişte stări legitime, indiferent de valorile şi bogăţiile lor sufleteşti, mitice, filozofice, intelectuale, tehnice, comportamentale ş. a.