[Decebal]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iar chemarea pe care o face, la acceptarea perspectivelor diferite ale fiecăruia, la deschidere, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze. Asta nu va însemna niciodată schimbarea adevărului de credință, pentru că nu poți crede decât ceea ce știi că este adevărat.

Laura nu a lămurit în ce ar consta perspectivele diferite ale celorlalţi şi în ce ar consta acceptarea perspectivelor diferite ale altora. Dacă este vorba despre erezii, atunci cu niciun chip nu avem dreptul să acceptăm perspectivele diferite, eretice ale altora. Şi cred că trebuie să existe mereu precauţie, pentru că oricând se poate cădea. Nu trebuie să gândim că putem să ne ispitim că doar nu vom cădea niciodată; însuşi faptul de a gândi la o deschidere faţă de erezie poate fi deja un prim pas spre cădere. Perspectivele diferite ale altora pot fi acceptate sau tolerate doar în măsura în care există posibilitatea compatibilităţii lor cu Pravoslavia.

În prealabil postat de N.Priceputu

Există, însă, un spațiu al întâlnirii cu toți ceilalți, dincolo de dogmă. Poți să-ți dai, de exemplu (și cred că asta o fac chiar și cei care țin foarte mult la corectitudinea exprimării credinței) mâna cu un catolic, ba chiar și cu un musulman, într-o faptă bună (de exemplu, ajutorul dat unor copii somalezi).
Îți dai seama atunci, că și el, chiar necreștin fiind, își descoperă într-o astfel de faptă chipul lui Dumnezeu, ca și tine, și înțelegi că ești frate cu el, având același Tată.
Iar asta nu înseamnă că tu renunți la Hristos, pe Care L-ai cunoscut, iar el (încă) nu.

Îmi cer scuze, dar după ce am văzut ce scrii aici sunt convins că acea "gândire înviată" pe care ţi-o atribuia Mihailc la un moment dat îţi lipseşte. Poate exista un spaţiu al întâlnirii cu ceilalţi "dincolo de dogmă", dar nu un spaţiu al comuniunii, sau în sfârşit nu al unei comuniuni autentice. Ideea aceasta cum că toţi am avea acelaşi Tată, şi prin urmare toţi am fi cumva fraţi este o idee heterodoxă, ecumenistă. Am văzut-o într-o altă formă şi la patriarhul Atenagora, şi este o idee vehiculată în general de "ortodocşi" ecumenişti; poate suntem toţi "copiii lui Dumnezeu", deşi mă îndoiesc, Însuşi Hristos a spus odată unora "voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul!", dar nu suntem toţi fii ai lui Dumnezeu. Ori creştinismul propovăduieşte înfierea omului, apostolul Pavel vorbeşte de primirea duhului înfierii, pentru că altfel în umanitatea noastră căzută filiaţia noastră în raport cu Dumnezeu nu (mai) este una veritabilă; odată cu căderea originară şi cu căderile care au urmat această cădere, statutul omului în raport cu Dumnezeu nu mai este cel originar. Hristos a restaurat umanitatea, însă numai cei care Îl primesc pe Hristos şi se încorporează în Trupul Său, Biserica, pot să fie fii ai lui Dumnezeu, să aibă o relaţie restaurată şi autentică că Dumnezeu. Creştinii se pot întâlni cu alţi oameni pe stradă, fie ei sectanţi ori păgâni, dar asta nu înseamnă că ar fi în comuniune cu ei. Deci ceea ce propovăduieşti dumneata, şi abia acum încep să îmi dau seama care este adevărata poziţie a dumitale, nu este învăţătură creştinească, ci larg ecumenistă, inclusivă ("toţi avem acelaşi Tată") şi practic greşită sau eretică.

Perspectiva pe care o am citind ceea ce scriu unii şi alţii este că pravoslavnicii ar trebui să aibă tot felul de întâlniri, eventual şi nişte "părtăşii" simbolice, să fie deschişi, toleranţi faţă de toate ereziile sau păgânismule altora, că doar toţi suntem copiii aceluiaşi Unic Părinte. Ei bine, asta nu este poziţie creştină autentică; este erezie la modul practic, şi chiar şi doctrinar. Perspectiva creştinească este aceea care urmăreşte convertirea celor care stau în întuneric şi în umbra morţii la Lumină şi Viaţă. Pot fi acceptate dezvoltări, perspective ale altora, dar în sensul urmăririi încreştinării acelora; Sfinţii Părinţi au făcut şcoli de filozofie păgână, au împrumutat, s-au folosit de concepte filozofice descoperite şi dezvoltate de filozofi păgâni, dar ei au şi inclus acele concepte în sistemul creştin, au adaptat conţinutul noţiunilor la Revelaţia creştină, dar în sensul încreştinării, transformării, transfigurării, spiritualizării unor concepte, doctrine sau practici păgâne.

Dar întâlnirea Bisericii cu lumea, cu cei de alte perspective s-a făcut sub un spectru misionar, de extindere a sobornicităţii Bisericii, iar nu de simplă acceptare a celorlalţi aşa cum erau ei. Biserica are o misiune universală, şi de aceea nu are dreptul şi nu îşi poate permite să ignore valorile, comorile celorlalţi, dar nici nu propovăduieşte idei false de genul celor enunţate de dumneata în această postare. (ceea ce propovăduieşti dumneata în această postare este o formă poate inconştientă şi neintenţionată de lepădare de Hristos şi de Pravoslavia Creştină.) Teologia este regina ştiinţelor, este vârful piramidei ştiinţelor şi prin urmare nimic nu trebuie scăpat din orizontul teologiei.