[cezar_ioan]

Nu poţi ieşi din "vechiul meu stil", e limpede. Te-ai gândit vreo clipă că e posibil ca eu să NU scriu pentru a ţine lecţii, sistematic, detaliat şi cu scop persuasiv ori lămuritor?
Probabil tu eşti obişnuit cu tine, care faci ceea ce eu arăt mai sus că nu fac. Poate că o fac uneori, aşa de amoru artei, dar nu mereu întrucât nu am chef şi pentru că nimeni nu mi-a cerut sau oferit acest rol pe forum.
Te nedumereşte, te zăpăceşte ce scriu şi cum scriu din cauză că, repet, tu îmi atribui o însuşire pe care nici nu o deţin pe forum nici nu o râvnesc: aceea de a prezenta totul clar, sistematic, ca şi cum aş da lecţii (clasice, în stil desuet), de a evalua şi conduce pe alţii, de a arăta cât ditamai adevăru am în muşchiu meu etc.
Confuzia pe care o trăieşti (şi care te trăieşte) este de natură proiectivă, colega. Ia aminte la propria mişcare a minţii, la tendinţa ei rutinieră înainte să pui etichete şi să ironizezi pe interlocutor!

În ce mă priveşte, sar din termen în termen sau de la un fir la altul pentru că nu mă stresează prea mult că X sau Y îşi închipuie vrute şi nevrute despre cine sunt şi ce intenţionez. M-am prezentat deja, de la bun început. Nu sunt un secret pentru nimeni, nu am nimic important de ascuns.
În ciuda faptului că o mulţime de paranoizi de pe forum şi-au închipuit că am ba o intenţie ba altele, eu am una şi bună: să exprim ce gândesc, ce simt în legătură cu oamenii şi cu viaţa de credinţă, aşa cum mă taie capul, cum cunosc. Socializez şi eu, vorba prostului generalizat din zilele (sau nopţile care nu se mai termină ale) României de azi, desfigurata.

Nu ţin lecţii. Dacă ţi-aş fi profesor (ghinionul tău că nu m-ai avut la vreo disciplină) ai putea abia atunci să vezi cum înţeleg eu lucrul sistematic, clar pentru toată lumea, coerent şi limpede, predarea cu metodă, relaţia centrată pe cunoaştere etc. Dar o astfel de perspectivă e exclusă. Printre altele pentru că de-o vreme am învăţat să îmi aleg elevii, anume după criteriul flexibilităţii mintale şi al productivităţii, iar nu după rigoarea critică a raţionamentului rigid. Sterilitatea cugetului rigorist e o pacoste între oamenii care vor să se bucure de libertatea de a fi om.

Aşadar te rog să accepţi că scriu după chef, cu oarecare pasiune conform firii mele şi interesului pentru viaţa creştină, avînd doar grijă să nu spun tâmpenii prea mari (am şi eu respectul meu pentru învăţătura Bisericii, pe care o consider cu adevărat dumnezeiască, capabilă să învie morţii, fie şi indirect) şi să nu lezez pe careva peste măsură.
Nu sunt prea stresat când arunc o vorbă prin tastele astea. Sunt stresat doar atunci când întâlnesc oameni care nu se mai satură să îşi lăfăie răutatea şi neputinţele, fluturîndu-le ca şi cum ar fi virtute, sărmanii. Ştiu însă că e vorba de oameni necăjiţi, însinguraţi, bolnavi de prea puţină experienţă de viaţă, care nu au de oferit semenilor decât mârâituri, critică rece şi, eventual, citate (prost alese)...


P.S. Ţi s-a întâmplat vreodată, în ultimi 20 ani, să te surprinzi fluierînd uşor un cântecel? Aşa, aiurit, cu oarecare zâmbet pe chip, cu nostalgie sau vreun ţâr de veselie, distrat...
Nu e nevoie să-mi răspunzi. Oricum mi-ai răspuns prin tot ce postezi, din cămaşa ta de rigoare programatică, de când te ştiu pe forum.
Scuză-mă că nu am prea multe cuvinte de mângâiere pentru tine. Nu-mi plac roboţeii cinici, diagnosticieni şi castratori.
(Precum nici robotiţele.)