[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu putem lăsa genul ăsta de poezie, pentru că e însăşi poezia Scripturii, a Tradiţiei şi a Bisericii.
Dar raţionalismul nu înţelege limba poeziei, pe care o confundă cu manelele şi versificările.
Poezia e duh gingaş, dincolo de grosolăniile limitative şi zdrobitoare ale minţii trufaşe.

Relativismul dogmatic, numit aşa de antiecumenişti, este după mintea mea astfel:
a) fie expresia refuzului unui om care a cunoscut BIserica şi pe Hristos de a purta jugul Celui Blând şi Smerit cu inima;
b) fie expresia unui început de drum în Biserică, omul nefiind încă lămurit ce e cu el şi cu Dumnezeu.

Dar chiar şi între oameni cu credinţă tare şi bine roditoare, apar deseori interpretări subiective, accente diferite, coloraturi aparte care fac ca Părintele Stăniloae, de pildă, să nu fie Părintele Galeriu sau Părintele Bartolomeu Anania etc.

Oameni diferiţi aleargă la duhovnici diferiţi, printre altele şi datorită unor nuanţe care îi diferenţiază şi pe unii (duhovnicii) şi pe alţii (credincioşii) între ei.
Chiar şi aici pe forum, să zicem că eu mă simt foarte apropiat în gândire şi trăire ortodoxă de N.Priceputu şi MariS_, precum şi de Pelerinul şi de sora Nutucutu. Avem puncte comune, e indiscutabil, însă nu suntem nici pe departe identici, în nici o privinţă.
Iar dacă nu suntem identici, ar trebui să scot securea la ei şi să le cer să fie ca mine în credinţă? Ce, nu-i îndeajuns că suntem iubitori unii cu alţii, măcar că suntem respectuoşi şi iertători reciproc? Şi că ne completăm opiniile, uneori purtînd mici polemici cu gândul că suntem pe Cale, încă, iar nu depozitari deja ai Adevărului?

Valorile moralei creştine, de care pomeneşti, sunt bine şi clar formulate. Le ştiu şi copilaşii, nu-i problemă, că bunicuţele nu încetează să le turuie, zi şi noapte.
Dar egoismul, dispreţul, răutatea, îngâmfarea, brutalitatea şi stângăciile în dialog, ş.a.m.d.
fac ca aceste valori să rămână agăţate pe un colţ de cer, departe foarte de evenimentele dintre noi.
Să punem deci valorile moralei creştine mai între noi, mai la sol. Şi să continuăm exerciţiile de dialog ale acceptării alterităţii, cu iubire, cu gândul şi râvna de a deprinde cât de cât iubirea, pentru început.

Aşa e poezia asta numită viaţă de om creştin.
Dacă nu mă înşel, ea se sprijină tare inclusiv pe dogmatică. Ia cercetează niţel, şi vei vedea chiar în dogmatică temeiul poeziei vieţii creştinilor.

Mă asociez întru totul punctului dvs de vedere (şi de data aceasta).
Pr. Stăniloae: "Dumnezeu este atât de mare, încât doar poezia poate încerca să-L exprime". :)