Iar dragostea de Dumnezeu, de frați, de aproapele
nu cere și ea nițică osteneală? Ba chiar niscaiva combativitate?
Sau cum s-o fi făcînd oare... Zâmbind frumos și duios și atât? Împărțind binecuvântări în stânga și-n dreapta? Or, poate, stând ca bleaga?
Dragostea asta nu trece și ea prin fapte, nu vibrează înlăuntrul faptelor uneori dârze?
Harul nu lucrează și el în actele noastre? Nu ne dă niscaiva vigoare?
Sau cum altcumva? Ne-o da oare duh de lălăială? Ori sporovăială? Oare trândăveală? Oare plictiseală? Lașitate și scorneală? etc....
Dacă Dumnezeu ar lucra în oamenii țării ăsteia nu ar mai fi atâta nelegiuire. Ci bucurie și belșug, pace, împăcare.
Dar nu lucrează, îmi pare evident.
De ce? Pesemne pentru că oamenii și-au luat de mult gândul cel îmbisericit de la Bunul Dumnezeu și s-au resemnat să istovească mințind unor dumnezei.
Oare mai știm ce facem? Oare mai știm pe ce lume trăim de fapt?
Last edited by cezar_ioan; 07.07.2013 at 23:21:48.
|