[laurastifter]

Catalin2,
Doamne ajută!
Mă asociez întru totul opiniei lui Vlad despre tendinţa dvs de a vă argumenta toate ideile prin citate... :)
Ce se susţine în citatul din Catehism pe care l-aţi postat?
Faptul că unitatea Bisericii constă în: credinţă (dogme), cult (Sfintele Taine) şi administraţia bisericească.
Aceasta înseamnă că, dacă eu, ca membru al Bisericii, renunţ fie şi la o singură dogmă (sau o pervertesc), greşesc împotriva adevărului sau, aşa cum s-ar exprima Sfântul Ioan Evanghelistul, "mă amăgesc pe mine însămi şi adevărul întru mine nu se află" (cf. I In1, 8). În această privinţă, sunt întru totul de acord. Rămâne, însă, întrebarea: ce se întâmplă cu cei care, în mod sincer, în căutările lor spirituale, au ajuns să creadă în dogme neortodoxe, rămânând, totuşi, creştini convinşi? Ce se întâmplă şi cu cei care s-au născut chiar şi au fost educaţi în catolicism sau în nu ştiu ce denominaţiuni protestante? Ei nu mai sunt creştini? Lor Hristos le va încuia porţile Împărăţiei cerurilor, pentru că au avut, oameni fiind, anumite idei incorecte?
Dacă noi, oamenii obişnuiţi, putem fi atât de toleranţi faţă de cei care nu ne împărtăşesc opiniile, cu cât mai mult Tatăl ceresc îi va primi cu dragoste pe cei care, fără intenţia de a cădea în erezii, au înţeles în mod incorect anumite dogme despre El?
Catehismul mai spune că este necesară păstrarea unităţii eclesiale prin împărtăşirea de aceleaşi Sfinte Taine. Desigur, Euharistia, în special, e Taina comuniunii prin excelenţă şi pe această temă s-ar putea scrie nu doar un mesaj pe forum, ci şi o teză de doctorat în teologie dogmatică sau liturgică!
Ceea ce cred că ar mai putea fi discutat în această privinţă este ideea dvs conform căreia "cei ce s-au rupt de Biserica oricum sunt in afara ei, pentru ca nu mai pot avea Botez si Sfinte Taine".
În ce sens "nu mai pot avea Botez"?...
Dvs vă este cunoscut faptul că Biserica noastră recunoaşte validitatea Botezului SĂVÂRŞIT ÎN NUMELE SFINTEI TREIMI inclusiv pentru creştinii din alte confesiuni? De exemplu, dacă un catolic vrea să se convertească la Ortodoxie, i se administrează doar Sfânta Taină a Mirungerii, fiindcă Botezul catolic, cuprinzând formula sacramentală "te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (puţin diferită de cea ortodoxă: "se botează robul lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" - cuvinte ce evidenţiază, prin modul de formulare impersonal "se botează", faptul că adevăratul Săvârşitor al Tainei este Hristos), este considerat a fi valid. În schimb, dacă o persoană botezată, dar nu în numele Sfintei Treimi se converteşte la Ortodoxie, primeşte şi Taina Botezului.
Cum rezolvăm această problemă?...
Potrivit citatului analizat, un al treilea criteriu distinctiv al membrilor Bisericii este încadrarea lor sub jurisdicţia aceloraşi autorităţi eclesiale administrative: "...stau sub carmuirea vazuta a aceleiasi ierarhii bisericesti".
Desigur că noi, creştinii ortodocşi, fiind iubitori de comuniune şi unitate eclesială, dorind din toată inima să urmăm datoria sfântă a dragostei şi recunoscând legitimitatea autorităţilor bisericeşti, avem datoria morală de a rămâne fideli ierarhilor noştri, de a-i respecta şi de a păstra, după cuviinţă, ascultarea canonică faţă de ei.
Totuşi, a spune că cei care au intrat în conflict cu episcopii legitimi pierd automat calitatea de membrii ai Bisericii lui Dumnezeu... îmi pare exagerat. Cei care intră în conflict şi se despart de ierarhie păcătuiesc, într-adevăr, prin faptul că produc schismă în Biserică (păcat grav, împotriva iubirii) şi, de aceea, aşa cum am mai spus, iubirea, virtute ce constituie însăşi esenţa creştinismului şi care sub nici un motiv NU poate fi sacrificată, ne îndatorează să păstrăm fidelitatea faţă de ierarhia bisericească şi să ne ferim, ca de erezie, de păcatul schismelor. Totuşi, obiecţia mea (sau, poate, nedumerirea...) este legată, ca şi în cazul precedent, de cei care, fără voia lor, trăiesc în comunităţi eclesiastice despărţite administrativ de episcopii legitimi, dar mărturisesc întru totul credinţa ortodoxă şi succesiunea apostolică. Ei sunt în afara Bisericii, excluşi de la lumina dragostei lui Hristos, doar pentru că părinţii sau bunicii lor au avut oarecari disensiuni cu PS nu ştiu care şi s-au hotărât să treacă într-o grupare schismatică?... :)
Sau să ne imaginăm o altă situaţie: să prespunem prin absurd că PF Patriarh şi tot Sf. Sinod al BOR ar intra, nu se ştie de ce, în schismă faţă de toate celelalte Biserici ortodoxe (Doamne fereşte!), iar noi, ca ortodocşi români, am fi în situaţia de a lua urgent o decizie.
Ce am face? Nu ne-am mai împărtăşi în România, fiindcă Sf. Sinod ar fi căzut în schismă şi, din secunda 2, toate Tainele oficiate de către preoţii aflaţi în ascultare canonică de BOR şi-ar fi pierdut validitatea?... Sau cum aţi vedea rezolvarea unei astfel de situaţii ipotetice?
Biserica este mult mai mult decât o simplă instituţie: este comunitatea, comuniunea (Eclesia) tuturor celor care păstrează aceeaşi credinţă în Hristos! Organizarea ei instituţională, strict administrativă, diferă de la o epocă la alta, iar gravitatea păcatului despărţirii de ierarhia legitimă constă nu atât în contestarea unor autorităţi, ci în ruperea comuniunii, în dispreţuirea dragostei şi păcii Bisericii. Atunci, ne-am îndepărta de Ortodoxie, dar nu pentru că încetăm de a mai figura în registrele parohiale, ci fiindcă am creat conflicte, am păcătuit împotriva iubirii, punând astfel dorinţele şi interesele noastre mai presus de rugăciunea lui Hristos: "ca toţi să fie una". Personal aşa înţeleg lucrurile, dar, desigur, este posibil ca opinia mea să fie total sau parţial greşită. :)
În ultima parte a mesajului, vorbeaţi despre faptul că şi unii Sfinţi au avut greşeli dogmatice, fapt ce nu i-a împiedicat să rămână Sfinţi, credincioşi autentici ai lui Hristos. Hristos l-a primit, pare-se, în rai pe Sf. Grigorie de Nyssa cu tot cu credinţa lui în apocatastază (concepţie eretică, potrivit Sinodului V ecumenic). La fel s-a întâmplat şi cu Sfântul Isaac Sirul, sedus de aceeaşi apocatastază. Sf. Justin Martirul şi Filosoful, de asemenea, avea anumite idei dogmatice incorecte şi, tocmai din acest motiv,, deşi este mucenic al Bisericii, a fost încadrat în categoria scriitorilor bisericeşti, nu în aceea a Părinţilor. Exemplele pot continua.
Oare nu exact în aceeaşi situaţie se află creştinii catolici şi protestanţi care, fără intenţia de a cădea în erori de ordin dogmatic, Îl iubesc pe Dumnezeu şi-I slujesc, păstrându-şi, însă, convingerile?
Mai spuneaţi că părintele Teofil Părăian (Domnul să-l odihnească în pace) ar fi fost atât de deschis faţă de creştinii de alte confesiuni doar din neştiinţă, ca şi părintele Arsenie Boca.
Despre părintele Arsenie nu mă pot pronunţa, fiindcă sunt, spre ruşinea mea, destul de puţin informată în privinţa biografiei sale. În schimb, mi-e foarte dificil să cred că părintele Teofil, cu doctoratul în Teologie, nu ştia care sunt diferenţele interconfesionale... Tind să cred că şi-a susţinut opiniile în cunoştinţă de cauză, mai cu seamă pentru că l-am auzit personal într-un interviu răspunzând la o întrebare, senin, că nu ştie şi nu vrea să facă speculaţii inutile.
N-am încercat să ofer răspunsuri (nu le ştiu nici eu, ci caut), ci să formulez întrebări, să creez teme de discuţie, căutare şi meditaţie.
De aceea, sper că ideile cu privire la credinţa Sfântului Grigorie de Nyssa în apocatastază şi altele nu-mi vor fi interpretate în mod incorect. Încerc doar să gândesc, să dezbat, "să înţeleg ceea ce cred", aşa cum atât de frumos se exprima, într-una dintre scrierile sale, Fericitul Augustin. Şi cred că aceasta este o interesantă temă de meditaţie şi dezbatere: din ce motiv anumiţi teologi cu opinii dogmatice declarate ulterior ca neconforme Revelaţiei au fost canonizaţi (fiind chiar Sfinţi foarte importanţi pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre) şi în ce măsură situaţia lor ar putea fi comparată cu cea a creştinilor neortodocşi care, cu sinceritate şi din convingere, au aderat la confesiuni străine de Ortodoxie.
NU am intenţia de a susţine că noi, cei ce am fost învredniciţi să fim ortodocşi şi membrii ai Bisericii celei adevărate, am putea abdica de la misiunea noastră, ne-am putea părăsi idealul aderând la alte învăţături, sub pretextul situaţiei acestor Sfinţi! Nicidecum! Mă refer, aşa cum am mai scris de nu ştiu câte ori pe diverse topic-uri, strict la cei care se află acum în afara Bisericii Ortodoxe, dar sunt creştini şi rămân în acele confesiuni în mod sincer, iar nu din indiferenţă sau din dorinţa de a persista în erezii.
Hristos în mijlocul nostru!