1. Parintele meu duhovnic nu face observatii din fata Altarului; intotdeauna e bland si intelept.

Intr-o duminica, dupa Sfanta Liturghie, in timp ce ne miruia ne-a spus: „Va indemn si va rog sa nu mai faceti observatii nimanui in timpul Sfintei Liturghii. Cei tineri sau cei care nu prea au mers la biserica nu trebuie speriati si certati: poate nu sunt cuviincios imbracati; poate ca nu s-au inchinat cum trebuie etc. Dar daca vor veni la biserica vor vedea ce trebuie sa faca uitandu-se in jur la ceilalti enoriasi. Cand mustram pe cineva, sau vrem sa invatam pe cineva, trebuie sa o facem cu duhul blandetii si cu intelegere si cu iubire. Altfel omul nu mai vine la biserica si e pacat mare, si sunteti partasi.”


2. In vara lui 1994 eram pe munte cu copiii mei si cu nepoata mea; am urcat pe jos din Sinaia cu rusacul in spate pana la Cota 1400, apoi in sus la fosta cabana Varfu cu Dor, pe urma usor ca la defilare pe platou, si apoi am coborat Nucetul prin padure pana la Bolboci, unde am stat o saptamana.
De acolo am facut mai multe trasee in Bucegi. Intr-una din zile am mers spre Cheile Tatarului, Cheile Coteanului, Padina si ne-am oprit la Pestera. Am vrut sa intram in Biserica. Un calugar ne-a oprit. I-a dat voie doar fiului meu sa intre in Biserica (pana la urma nici el n-a mai intrat). Pe noi (pe mine, pe fiica mea si nepoata mea) nu ne-a lasat sa intram pentru ca eram imbracate cu pantaloni. Eram in varf de munte (1600 m) intr-o zi de vara racoroasa, cu pantaloni lungi, hanorace si caciuli pe cap. Oricum, pe munte, nu mergi cu fusta.
I-am spus calugarului:”Dumnezeu sa ne ierte daca am gresit si sa va ierte si pe dvs. pentru ca, pe un motiv lipsit de importanta, aici in varf de munte, ne-ati interzis sa intram in Biserica pentru o clipa de rugaciune. Ne rugam si de aici, de afara. Dumnezeu cred ca o sa ne asculte rugaciunea.”
Daca unui tanar i se intampla asa de doua-trei ori, nu se mai duce la Biserica. Si pierde el. E adevarat. Dar si cel care-i interzice are pacat mare in fata lui Dumnezeu.



3. Tot in legatura cu modul in care mustram pe cineva, am sa va spun o intamplare care m-a impresionat in mod desosebit.

Cand m-am operat de cancer la san, in aceeasi perioada a fost operata si o doamna, o prietena a unei colege de serviciu.
Dumnezeu m-a ajutat si, in perioada de chimioterapie inainte si dupa operatie (cam 10 luni) nu am lipsit de la serviciu. Am facut tot posibilul sa merg inainte. Am lipsit doar in perioada de spitalizare pentru operatie si, cateodata in ziua in care faceam citostatice.

Cu aceasta doamna vorbeam cateodata la telefon. Ne spuneam una alteia cum reusim sa luptam cu cancerul etc. Am indemnat-o sa mearga sa se spovedeasca; i-am spus ca ar ajuta-o mult. I-am spus cat te ajuta Slujba Sfantului Maslu; cat te ajuta rugaciunile celor care te cunosc sau ale parintelui duhovnic; ce folos mare ai daca mergi la Sfanta Liturghie in fiecare duminica si la sarbatori.

Mi-a spus ca n-are rost sa-i vorbesc de spovedanie. Incercase, la un moment dat, sa se spovedeasca dar, a speriat-o asa de tare preotul ca a spus ca niciodata n-o sa se mai duca la Biserica.

Doamna a trecut la cele vesnice cam la un an si jumatate de la operatie. Din cate stiu nu s-a spovedit. M-am rugat pentru dansa cat am putut. Si ma mai rog si acum.
Bineinteles ca dansa a pierdut, in primul rand, nespovedindu-se si refuzand sa se impace cu Dumnezeu in Sfanta Lui Biserica.
Dar cel care trebuia sa o ajute, a oprit-o cu o atitudine dura, neiertatoare si nepotrivita. Si cred ca are pacat mare.