View Single Post
  #164  
Vechi 23.06.2013, 00:37:16
Nastya
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Domnule Daniel,

Va inteleg cand spuneti ca, de multe ori, intrarea pe forum inseamna pierdere de timp.
Si poate esti impins de tine si de altii sa tot faci pacate.

Eu am plecat de pe forum prin 2011 (cred); eram Volga, intrasem in 2006. Atunci chiar am fost socata de atitudinea unui domn/doamna??? Recunsoc ca m-a intristat si m-a speriat. Si mi-a parut rau ca poate prin postarile mele am starnit starea de rau si razboi in ceilalti. Si am inteles ca trebuie sa ma opresc. Si pana anul trecut (2012) n-am mai citit nimic de pe forumul Crestin Ortodox. Am citit toate articolele de pe site si tot ce am avut nevoie pentru ca site-ul este foarte bogat si de mare folos.

Am revenit in 9 noiembrie 2012 ca MariaElena dar m-au speriat colegii nostri prin atitudinea lor rau-voitoare si am plecat pe 15 ianuarie 2013.

M-am intors ca Nastya pe 27 ianuarie 2013 si sper sa nu plec asa de curand.

Cred ca nici dumeavoastra nu trebuie sa plecati. Pentru ca si daca aparent pierzi timpul de fapt il castigi: pentru ca te documentezi ca sa dai un raspuns corect si cu iubire de Dumnezeu si de semeni.

Pentru ca inveti (poate) sa mai dai dreptate si altuia; pentru ca inveti ca lumea nu incepe si nu se sfarseste cu tine. Si daca si altii incep sa inteleaga toate astea, e cu siguranta un castig pentru fiecare dintre noi. Castig duhovnicesc.



Uitati ce ne invata Parintele Rafail Noica:


<<Daca ne mantuim ca neam? Ce in seamna sa ne mantuim ca neam? Dumnezeu este Persoana si vorbeste ca persoana.....
“Neamul nostru se cheamă Hristos. Sau, dacă vreți, neamul nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. Noi suntem Israelul cel nou, Israel în duh. Căci iar revenim la tema Duhului și a adevărului. Patria noastră nu este România sau Rusia sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; patria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un <<cuib>>, ca și păsările, și trăim în el până ce ne vor crește aripile, până ce vom zbura și noi, ca să ne luăm zborul veșnic. Iarăși zic, nu disprețuim neamul. Pentru mine, mai ales, a mă naște român a însemnat mai cu seamă a primi Botezul Ortodox și pentru asta am fost, mai mult decât pentru toate, recunoscător lui Dumnezeu.>>
(Celalalt Noica, marturii ale monahului Rafail Noica insotite de cateva cuvinte de folos ale Parintelui Symeon, Editia 2002, Editura Anastasia si Editura Partener, pg.62)

Dumnezeu sa ne ajute sa nu gresim.
Si acum, ultima data azi, in zi de Cincizecime, in zi de Pogorare a Sfantului Duh peste Apostoli:
Hristos S-a Inaltat!
Reply With Quote