Atunci, in Piata Universitatii, parca se pogorase Duhul Sfant....

<<Dar emoţia copleşitoare a fost trăită în Piaţa Universităţii. Da, acolo, în Zona Liberă de Neocomunism, atunci când la balconul-amvon a apărut Părintele Galeriu. Doamne, ce-l iubeam cu toţii! Cum vedeam prin persoana lui, încotoşmănită cu barbă şi veşmânt preoţesc, răzbătând sfinţenia! (A propos de veşmânt: niciodată, absolut niciodată Preotul Constantin Galeriu nu a fost văzut de cineva fără rasă. Nici măcar în locuinţa proprie, la orele fragede ale dimineţii, când zici că omul nu se dezmeticeşte bine; părintele se dădea jos din pat cu un soi de halat bleumarin sau gri care semăna izbitor cu o... rasă.)

Revenind, dau mărturie că atunci, în acea seară călduţă de aprilie 1990, când iluminatul public nu făcea faţă pe deplin amurgului, Părintele Galeriu L-a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Sau, cel puţin, mie aşa mi s-a părut. Atunci când, transfigurat, a rostit acel „Tatăl nostru”, ei bine, atunci am simţit pentru prima oară ce înseamnă nostru! Ce solidaritate în rugăciune şi în credinţă!

Oameni îngenuncheaţi, plângând, cu lumânări în mâini, greviştii foamei zăcând în corturi deasupra cărora fâlfâia steagul găurit, toată acea umanitate amestecată a fost redusă la un singur numitor: copii ai Domnului. Nu mai erau tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni simpli, ortodocşi şi alţii, bucureşteni şi provinciali.

Nu, erau cu toţii copiii Domnului, părăsiţi sau chiar în răspăr cu lumea „oficială”, dar ocrotiţi de Dumnezeu! Peste acea adunare de câteva mii de oameni coborâse parcă Duhul Sfânt, aducând pacea şi lacrima de bucurie a regăsirii noastre – personale şi comunitare.

Iluzie proprie? Subiectivism? Înşelare? Amăgire cu iz politic? Poate şi câte ceva din toate acestea, fiindcă suntem oameni şi trăim în lume cu toate aceste lucruri în minte. Însă cuvintele şi sensul rugăciunii „Tatăl nostru” nu le-am mai simţit de atunci atât de concret, atât de intens, atât de dureros, dar şi atât de salvator.>>

Răzvan BUCUROIU
http://www.lumeacredintei.com/sct_6/...noi_nostru.htm