Nu știu dacă nu cumva spun o prostie, însă în ultima vreme am început să cred că există specii diferite de oameni, motiv pentru care unii nu-i înțeleg pe alții.
În piață era specia visătorilor, a idealiștilor; există, însă și o specie a lichelelor, care de obicei (după cum le spune și numele) îi parazitează pe idealiști, lăsându-i în față, să-și dea sângele pentru ca ei să tragă, ulterior, foloasele.
Mai există și o specie a omului plat, incapabil de vise sau de nebunie, care atunci când specia brutelor îi ciomăgește pe visători, stau pe margine și aplaudă. Ei se simt mai apropiați de cei din urmă, împărtășind sloganul care s-a strigat atunci: „Noi muncim, nu gândim!”
P.S. Totuși, cred că nimeni nu este irecuperabil. Întorcându-se la Hristos, oricine poate să se ridice deasupra speciei din care a făcut temporar parte.
Last edited by N.Priceputu; 19.06.2013 at 22:15:53.
|