Ș alcoolicii și forumalicii, cum îi numești, sunt din aceeași categorie: gameri, jucători psihologici, nevrotici cu tente de caracteropatie evidentă... Ți se întoarce stomacul pe dos când îi auzi cum declamă despre iubire, demagogic și cinic... Sărmanii oameni!
Avansez un model explicativ pentru înțelegerea condiției de jucător psihologic:
1) nu suportă intimitatea, pentru că îl doare; onestitatea e un lux dureros, pentru unii...
2) o mimează în fel și chip, pentru că totuși o dorește, dar se mulțumește cu un surogat. Din teamă. Precum și pentru a o explora indirect, desigur la modul fantezist și dăunător.
3) întinde mereu o momeală (etapa 1),
așteaptă ca partenerul de joc să muște bine, implicîndu-se (etapa 2),
apoi urmează surpriza, răsucirea (etapa 3)
și tot jocul triumfă cu dublu câtig: gamerul își savurează pseudo-victoria, care ține de mania păcălelii și de obsesia revanșei (cine știe unde a pierdut un meci-cheie, cândva, în inima lui), un mod pervertit de a-și confirma puterea (pe care nu o are, dar râvnește să o dețină); cât îl privește pe învins, el își savurează pseudovictoria, adică a primit iar ce voia: dovada că merită să piardă, că nu-i bun de nimic.
Cam în zona acestui scenariu tipic (și mult nuanțat în formele lui de expresie) se poartă multe dialoguri așazis "creștine" pe forum. E doar nevroză lăsată la liber, sub ochii lumii. Asta e, deh! Păcat...
Cum se tratează: bisericește, la pas răbduriu, prin Mila lui Dumnezeu. (Cine vrea, desigur, tratament...)
Last edited by cezar_ioan; 19.06.2013 at 01:07:38.
|