Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
Mai departe.
Asta a spus Părintele Mihai Andrei-Aldea? Că "Sfintii Parinti nu a osandit niciodata folosirea fortei, a violentei, decat daca a fost facuta cu nedreptate"? Dar îi dau zeci de pasaje din Patristică și îi dovedesc lui că Sfinții Părinți osîndesc vilența. Oh, vai și-amar. Cum cad și preoții, chiar și cei aleși, cum spune Scriptura. Și nu cad numai ei, smintesc și pe alții. Dar mai este timp de pocăință și pentru preotul respectiv, că nici nu știu cine-i preotul Mihai Andrei-Aldea. Slavă Domnului oricine ar fi preotul Mihai.
|
ca sa fiu clar, NU AI DAT CITATE DIN PATRISTICA DELOC.
Ai dat din Scriptura si martirologie. Nu intra la patristica.
Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
Da este vreme de război, dar la care să NU participe creștinii. Exact, acela e adevăratul război. Împotriva demonilor, împotriva sinelui și a lumii, spun Sfinții Părinți. Nu se referă la folosirea armelor de fier, ci la cele nevăzute, căci războiul nostru e împotriva întunericului. Dacă ce ai scris a scris preotul Mihai-Andrei Aldea, oricine ar fi acel preot, a greșit amarnic. Stăpînirea pedepsește? Nimeni nu pedepsește, decît Dumnezeu. Și nici El, în mod direct. E ce alegem noi. Oh vai.
|
in conditiile in care canoanele baga razboiul cu alta pedeapsa decat crima, deci neparticiparea crestinilor nu are suport canonic.
Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
Întocmai, preotule Mihai Andrei Aldea: Israel S-AU supus egiptenilor, atîta amar de ani, iar cînd a venit Moise să-i scoată din Egipt, nu a instigat la rebeliune și la ură împotriva egiptenilor, oh vai nouă, vai. Ei au vrut, conform poruncii Dumnezeiești, care nici ea, nu instigă la ură și violență, să plece pe cale pașnică, precum au și venit. Cum au fost acceptați, așa să se și ducă. Și nici cînd au ieșit din Egipt, nu s-au răsculat împotriva egiptenilor. Și pe filisteni și moabiți și alții i-au ucis poporul evreu, împotriva poruncii lui Dumnezeu: SĂ NU UCIZI: De aceea s-a întristat Dumnezeu pe ei, și din pricina depărtării lor de dragostea lui Dumnezeu, au ajuns robi la egipteni, robi la babilonieni, și-așa mai departe. Oh, vai nouă.
|
chiar trebuie sa reamintesc ca evreii au cucerit Caananul, militar?
Da, Dumnezeu a pedepsit intrebuintarea armatei in mod non-defensiv(cum ar fi acel recensamant), nu prin existenta ei.
Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
Lupta împotriva ocupației, nu se realizează decît (!) în planul duhovnicesc, împotriva demonilor, care au luat mințile celor ce vor să asuprească alți oameni. Niciodată cu alte arme, decît cele duhovnicești, cele de la Duhul Sfînt. Nici nu avem nevoie de altele. NU avem nevoie să ne ridicăm militar, sau economic, sau cultural. Cînd ne ridicăm duhovnicește, ne ridicăm pentru tot ce avem nevoie. Restul, toate vor veni de la sine. E ca și cum, după cum spune preotul Mihai Andrei-Aldea, ca și cum ridicîndu-ne duhovnicește li eșuând, nereușind nimic, ne gîndim apoi că poate dacă ne ridicăm și în alte planuri, reușim, acolo unde nu am reușit duhovnicește. Complet greșit.
|
nu te poti dezvolta sub ocupatie straina(iar din punct de vedere religios, da, o sa ai martiri, dar uite cum s-au impus credinte si culturi straine ortodoxiei in Transilvania si Arabia).
Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
Obligația noastră de a folosi arme de fier NU EXISTĂ ! Biblic vorbesc ! Asta-i datoria lui, nu de-a ucide. Pe nimeni. VAI ȘI-AMAR !
Toți creștinii sunt slujitorii lui Dumnezeu, prin faptele, cuvintele lor, credința lor, iubirea lor, nu doar preoții și monahii. Și așadar, toți creștinii trebuie să NU pună mîna pe nici o armă ce ar putea ucide un alt om, nu numai preoții și monahii. Conform învățăturii creștine.
|
daca monahii sunt interzisi in mod expres, in timp ce mirenii nu, se pare ca e o diferenta.
Citat:
În prealabil postat de Daniel_Ortodox
P.S.2: patrie și credință, șterge satana aia de la poza de avatar.
|
in conditiile in care nu mi-a mai zis nimeni pana acum si nu a mai deranjat pe nimeni, NU.
__________________
Every point of view is useful, even those that are wrong - if we can judge why a wrong view was accepted.
|