[Parascheva16]

Dar unele dintre acestea sunt păgâne!

Sunt cărţi tehnice. Orice creştin citeşte cartea tehnică a maşinii de spălat, a automobilului, a tancului, a elicopterului sau altui asemenea lucru pe care l-a cumpărat. Prea puţin îl priveşte ce religie are autorul. Însă în acest caz sunt cu atât mai folositoare aceste cărţi cu cât sunt de la eterodocşi, pentru că putem vedea din ele felul lor de a gândi. Machiaveli, de pildă, este esenţial, pentru că el este începutul, de altfel bucolic şi inocent, al gândirii politice de astăzi, al gândirii şi imoralităţii organizaţiilor mai mult sau mai puţin secrete de astăzi.

Machiaveli inocent?

E o figură de stil! Faţă de răutatea celor de astăzi el poate părea, într-adevăr, chiar inocent. Bestialitatea, satanizarea la care au ajuns astăzi unele organizaţii înfometate de putere copleşeşte cu mult cinismul machiavelic.

Dar, să ne întoarcem la această a doua latură a pregătirii fundamentale: de la „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab la orice altă carte mare de strategie şi tactică, un creştin conştient de răspunderile sale trebuie să studieze tot ceea ce poate.

Şi ajungem la a treia latură…

Cea fără de care celelalte două n-au nicio valoare! Instruirea duhovnicească!

Citirea, sub îndrumarea duhovnicului şi cu aplicare preactică, a Sfintelor Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, a Patericului, Pidalionului, Limonariului şi altor asemenea cărţi sfinte. De la „Omilii la Matei” a Sfântului Ioan Gură de Aur la „Războiul nevăzut” al Sfântului Nicodim Aghiorâtul. Aici teoria istorică şi militară capătă o altă înţelegere, o altă adâncime. Aici se trece de la înţelegerea lumească a istoriei şi luptei la înţelegerea teologică, duhovnicească. Aici obişnuinţa cu studiul, dragostea de strămoşi, deprinderile de muncă şi luptă şi toate celelalte câştigate în cele două laturi anterioare sunt sfinţite, sunt transfigurate şi îl ajută pe om să urce către starea în care se găseau Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Constantin cel Mare şi mulţi alţii asemenea lor.

Şi dacă cineva totuşi simte că nu e atras nici de arte marţiale, nici de cunoştinţele de tactică şi strategie sau alte asemenea lucruri?

Dacă este din lene, laşitate sau altă patimă, e foarte rău. Dacă este din firea lui, nu-i nicio problemă. Va găsi duhovnicul alte căi prin care să-l facă ostaş al lui Hristos. S-ar putea să fie în el o chemare la călugărie sau altceva de acest fel. Este între el şi duhovnicul lui.

Să ne înţelegem. Eu recomand această cale, celor care sunt făcuţi pentru ea, nu oricui. Am foarte mulţi fii duhovniceşti care nu merg pe acest drum. Nu-i silesc, nu le poruncesc, nici măcar nu-i îndemn să o facă, dacă ei simt că nu este drumul lor.