Citat:
În prealabil postat de adam000
Atunci roaga-te cat mai des! Pare a fi o ispita gandul ca esti prea obosita ca sa te rogi, din moment ce daca persisti si te rogi, oboseala iti dispare. Ispitele sint acelea care dispar ca balonasele de sapun (balonasele de sapun cand pocnesc nu mai lasa nimic in urma lor; au disparut cu totul), atunci cand persisti cu rabdare spre Dumnezeu. La biserica Draganescu, pe unul din pereti sint desenate astfel de balonase.
De ispite trebuie sa ne ferim si sa le depasim cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Insa atunci cand o neputiinta temporara este reala, nu cred ca e bine sa ne incrancenam impotriva organismului (mai ales dupa capul nostru), ca sa nu capatam aversiune, sau ca sa nu cadem in extrema cealalta de a ne face rau singuri din nebagare de seama - la asta ma referisem - ca incrancenarea este o forma de mandrie de fapt.
Cred ca spre Dumnezeu e bine sa mergem cu pace si rabdare si cu dragoste si ravna bucuroasa, nu cu incrancenare.
|
Cu siguranta trebuie sa ma rog mai des, dar gandul ca sunt obosita nu este o ispita, este o realitate. Si in cazul unei neputinte poti sa iei putere din rugaciune si sa te simti odihnit dupa ce te rogi.
Eu nu inteleg incrancenarea in acest caz, nu este vorba de incrancenare ci mai degraba de vointa, cel putin eu asa inteleg. Spre Dumnezeu se merge cu pace, rabdare, dragoste cu vointa dar si cu jertfa. Dar cel mai bine este sa ne intrebam duhovnicul, ca sa nu gresim si sa nu facem dupa capul nostru. Atunci sigur o sa fim pe drumul cel bun in dorinta noastra de a ne apropia si de a-L cunoaste pe Dumnezeu.