[adam000]

Tocmai citeam mai devreme postarea unei domnisoare despre cei ce au emotii inainte de spovedanie. Apoi am vazut titlul topicului tau Glykys - despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca. Si ma gandeam ca domnisoara in cauza sigur nu este nepasatoare fata de ce se va intimpla cu viata ei duhovniceasca, poate ca cititul de pe o lista la spovedanie este un formalism dar are la baza totusi ceva autentic, o dorinta sincera si profunda legata de iertarea pacatelor si cautarea Lui Dumnezeu, din moment ce se osteneste cineva sa isi faca o lista de pacate. Psihologic vorbind, este foarte vie trairea ei. Aparent sint intrunite toate conditiile si totusi parca ceva lipseste din tot peisajul daca este sa ne raportam la cele spuse de parintele Vladimir Vorobiev si cartea pe care le citezi aici.

Si anume ce oare?

Cred ca este vorba despre diferenta dintre nivelul psihologic si nivelul duhovnicesc al trairii crediintei.

Cand ne facem lista de pacate cu constiinciozitate sau scrupulozitate (in loc sa o facem cu adanca zdrobire a inimii ca am ranit dragostea lui Dumnezeu prin pacatele noastre), sau cand mergem (chiar cu regularitate) la biserica dar fara trairea simtita a Harului si dragostei Lui Dumnezeu (fara sa fim manati spre Dumnezeu si spre biserica de aceasta) sintem intr-un nivel psihologic al trairii crediintei. Facem lucrurile la nivel psihologic, formal, de obisnuinta, chiar daca sintem antrenati (prin lunga participare la viata bisericii) sa functionam la cote inalte de moralitate si infranare fata de pacate. Sintem la nivel psihologic cand atentia noastra este spre orice altceva decat spre Dumnezeu si dragostea Sa (cand nu ne mana spre biserica nevoia comuniunii cu Dumnezeu, trairea dragostei Lui). In toate perioadele cand nu tanjim spre Dumnezeu cu dorirea (nevoia de Dumnezeu) atat de intensa precum cerbul tanjeste dupa apa, in toate acele perioade, sintem la nivel psihologic, asta este cert. Pt ca atentia noastra nu este spre Dumnezeu in astfel de perioade. Si cand nu tanjim atat de intens spre Dumnezeu care este Viata, atunci sintem morti sufleteste dpdv duhovnicesc - sintem impietriti, sintem in acea stare de ne-simtire duhovniceasca (ci simtire psihologica). Sintem, poate fara sa ne dam seama, intr-un fel de iad, in pacat, departati de Dumnezeu fara sa ne dam seama
Despre asta cred ca ne vorbeste parintele.