[cristiboss56]

În prealabil postat de lore86

nu am cunoscut inca om care sa fie asa de nesatios in cunoasterea si patrunderea celor sfinte ca si Ionut.
dar din pacate, nu intra in tipologia omului care inghite orice doar ca asa trebuie. E omul intrebarilor.Si nu al intrebarilor care iscodesc, ci a intrebarilor care dezleaga taine pe care pe unii ii preocupa.

Sunt convins ca asa este , mai ales ca va cunoasteti bine si sunteti din acelasi frumos oras , Timisoara ! Dar din PACATE aici este marele pericol al mandriei si al slavei desarte , in a confunda cercetarea celor de necercetat , precum Sfintele Taine , si a confunda orice prostioara cu cele sfinte , si de aici apar marile probleme , caci diavolul asta si doreste , risipirea mintii , smintirea celor din jur si ne indeamna in ascuns sa dam porcilor cele sfinte .
Stiu ca tineti mult la Florin , dar va rog sa fiti obiectiva pe cat se poate , dar stiu ca este extrem de greu in situatia de fata , omeneste vorbind , si de aceea dau cuvantul Parintelui Iustin , referitor la smerenie si prostie .




PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU: Smerenia nu înseamnă prostie şi depersonalizare!


“Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină. Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii.
Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia.A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.
Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit nici unul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns. La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă.
Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi cei din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi -eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre“.