[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Nu m-am referit numai la bucuriile lumeşti, dar dacă lumesc este şi a mânca ceva bun, şi a asculta sau a citi ceva ce îţi face plăcere (!) ... sau bucurie, nu am exclus aşa ceva.

Încercând să trăim poruncile lui Dumnezeu, ajungem treptat la a fi mai indiferenţi de tentaţiile lumeşti. Dar poruncile lui Dumnezeu încep cu iubirea de Dumnezeu, de aproapele şamd. Nu se limitează la gândirea la moarte şi iad. Asta este o etapă, relevantă în contextul luptei cu mândria şi probabil şi în alte cazuri.

În general sunt de acord cu ce scrii.

Problema noastra este ca avem o fire cazuta,si bucuriile inocente nu le putem valorifica spre mantuire. Adica ,practic,daca eu ma bucur de niste lucruri nevinovate,apare imediat uitarea de Dumnezeu ,mandria etc. Suntem in acea stare incat doar suferinta ne poate mantui.Altfel de ce incepe Evanghelia cu cuvintele Pocaiti-va ,caci s-a apropiat Imparatia cerurilor,si de ce se spune Fericiti cei ce plang,fericiti cei prigoniti pentru dreptate etc.
Suntem in acea stare in care numai in necazuri ne aducem aminte de Dumnezeu.
Si ca sa revenim la acele cuvinte,asta inseamna sa tii mintea in iad,nu numai sa te gandesti la iad,ci sa te socotesti tu in acea stare ,ca daca ai muri acum ai fi demn de iad,nu de rai,lucru care aduce dupa sine constientizarea de sine,smerenia si gandul dupa fapte bune si rugaciune.