[Decebal]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

in primul rand, majoritatea covarsitoare a cultelor protestante cred in dogma cu Dumnezeu-Fiul (e dogma de baza). In doilea rand, da, sunt eretici, dar din punct de vedere tehnic si legal intra in categoria general "Crestinism"

Prezenţa în mod formal a unui articol de credinţă în cazul "evanghelicilor" cu privire la dumnezeirea Fiului este în fapt o chestiune înşelătoare, şi asta pentru că din punct de vedere ortodox credinţa în dumnezeirea Fiului şi în hristologia ortodoxă în general este corelată cu un mod de viaţă eclezial şi sacramental, precum şi cu o urmare a lui Hristos aşa cum Hristos o cere; existenţa sectanţilor în afara Bisericii, lipsa lor nu doar de Sfintele Mistere ale Bisericii dar şi de o corectă raportare la ele, adică ortodoxă, conformă cu învăţătura Sfintei Tradiţii, precum şi lipsa lor de moralitate creştină autentică precum şi de spiritualitate, adică ascetică şi mistică, ortodoxă face ca în fapt aşa zisa credinţă a sectanţilor "evanghelici" în dumnezeirea Fiului, a lui Hristos, este doar un element formal care nu este legat la propriu, şi nici nu are cum pentru că ei sunt în afara Bisericii, de prezenţa şi lucrarea dumnezeirii lui Hristos în viaţa şi duhurile lor.

Pentru ca acest element formal şi nelucrător de credinţă să devină unul autentic şi lucrător ei ar trebui să se integreze în Biserica lui Hristos şi să primească pe Hristosul Făcător-de-Viaţă, însă pentru asta este nevoie de misionarism ortodox autentic în raport cu sectanţii, lucru care este fapt aproape imposibil în condiţiile alunecărilor de la Sfânta Tradiţie chiar a ortodocşilor (a se vedea spre exemplu falsa misiune ortodoxă care are loc în contextul Consiliului Mondial al "Bisericilor").

După cum i-am mai spus şi Laurei şi cu altă ocazie prezenţa formală a unor articole de credinţă ortodoxe în crezul unor sectanţi, şi mai ales doar o prezenţă minimală, cum este spre exemplu cea de care pomenea domnişoara Laura, nu constituie criterii suficiente pentru ca o grupare să fie catalogată ca fiind creştină. Dealtfel aşa cum am solicitat şi dânsei, şi sper să răspundă că sunt tare curios, nu ai decât să aduci justificări ortodoxe pentru afirmaţiile pe care le susţii, că aşa mulţi putem să spunem multe.

În prealabil postat de Patrie si Credinta

avem o mica problema. Conflictul dintre Vest si Est, Filioque si autoritatea papala, a inceput prima data prin 650. Sfintii Parinti au trait in mare parte inainte de asta. (...) Iar din punct de vedere istoric, BC-ul ca entitate, despartita de Biserica Ortodoxa, nu a aparut decat dupa 1054.

Cu privire la Filioque şi aşa zisa autoritate papală, chiar Sinoadele Ecumenice nu au pomenit şi nu au recunoscut şi validat aceste Erezii. Sindoul II Ecumenic de la Constantinopol din 381, confirmat şi crezut inclusiv de biserica romană, specifică foarte clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl; însă nici după apariţia interpretărilor filiocviste, odată cu Augustin, şi alţii ca el (sinoadele de la Toledo), Biserica Ortodoxă nu a validat şi a respins aceste pseudo-dogme ca fiind adevăruri de credinţă. Referitor la aşa zisa autoritate papală, ea nu a fost niciodată recunoscută de Biserica lui Hristos aşa cum învaţă papistaşii în inovaţia lor de la Sinoadele de la Florenţa, şi I şi II Vatican. Chiar la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) epistola dogmatică a episcopului Leon al Romei a fost luată şi consultată, apoi aprobată de Părinţii participanţi la Sinodul Ecumenic. Mentalitatea propagată de aşa zisul catolicism, al acelei aroganţe de-a dreptul satanice şi antihristice a episcopului Romei, nici măcar nu putea să intre în capul şi imaginaţia episcopilor şi teologilor competenţi ai Bisericii Creştine. Felul inovaţional eretic şi plin de aroganţă în care papistaşii, după ce au fost manipulaţi prin Sinoadele de la Vatican, consideră autoritatea episcopului roman nu doar că nu exista în Biserica Creştină, dar nici măcar nu se concepea şi nici măcar nu se putea concepe, iar Sinoadele Ecumenice şi Sfinţii Părinţi (în fapt Sfânta Tradiţie) dovedesc din plin acest fapt.

Practic apariţia Adunării Papaliştilor este de considerat odată cu Sinoadele de la Lyon (sec. XIII) şi de la Ferrara-Florenţa (sec. XV), sinoade cu ocazia cărora se manifestă la nivel dogmatic ereziile bisericii apusene. De-abia după aceste Sinoade şi după perioada lor istorică, perioadă în care apusenii au avut mai multe încercări de anexare şi subjugare a Bisericii lui Hristos, se poate vorbi la propriu de existenţa Adunării Pseudo-Catolice. În perioada primului mileniu creştin şi chiar şi după 1054 existau doar germenii Papismului, dar aceşti germeni au dat roade doar în câteva secole, de aceea putem vorbi despre apariţia istorică a acestei Grupări de-abia după secolele XIII-XV şi confirmarea făcută la sinoadele papiste de la Vatican din secolele XIX-XX.