Gindirea bolnava care a stabilit, cu secole in urma, ca, practic, un delict de opinie, anume erezia in cazul de fata, este pasibila de interogari prin tortura si apoi de pedeapsa capitala nu ar trebui sa mai existe. Da, pedespsa cu moartea ar trebui sa existe pentru crime care efectiv ameninta specia: pedofilie, incest, trafic de droguri, de arme, de organe si persoane vii, organizare de societati secrete sub indrumarea entitatilor malefice, etc. Dar, practic, cind BC a legiferat asa ceva, lichidarea preotilor si ierarhilor crestini, indeosebi catolici, de catre revolutiile stingiste este o compensatie naturala, nu ar trebui sa fie o surpriza pentru o persoana cu aichiu mediu cel putin, si cu atit mai putin motiv de indignare subiectiv-confesionala. Batrina pitipoanca "care nu greseste nici cind greseste si e de natura divino-umana" si-a dat poalele peste cap prin condamnarea lui Ian Huss, consecinta logica fiind ca a luat o scatoalca peste fund la 1517, si tot lovituri dure, bagatoare in coma, de la 1789 incoace, daca mi se permite o figura de stil mai de dupa blocuri.
Intre caini care latra de frica masculului alpha si o curte de inchizitori care condamna un eretic, latrind, pardon, proclamind adevaruri de credinta si necesitatea inchipuita a apararii lor prin varsare de singe, nici o deosebire.
Dupa ce treceti de socul indignat/dezgustat provocat de stilul meu, poate incercati sa ginditi la rece: un copil de doi ani stie de legea actiunii si reactiunii, cind da prea tare cu o minge in perete, se poate lasa cu buba. Se pare cei brainwashed de propria credinta nu (mai) stiu asta. Asa ca sa privim istoria, inclusiv a propriei confesiuni, critic si rece. Hai sa o facem, da? Caci, mai toti de aici suntem persoane cerebrale, zice-se.