Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Si sfantul, cat este in viata, este tot om, nu duh.
Ai intalnit in calea ta un om, care e duh?!?
|
Nu te inteleg pentru ca vorbim despre lucruri diferite.
Ca sa-ti raspund la intrebare:
Nu am intalnit sfant in viata pentru ca nu exista. Toti suntem oameni.
Abia dupa moarte un om poate, dupa ce este analizat si judecat de Domnul, sa fie facut de acesta sfant. Sau pot oamenii sa-l sanctifice.
La sfintii de acum sute si mii de ani in urma, la apostoli si altii, Dumnezeu s-a dus catre ei, sau li s-a aratat intr-un fel sau altul si le-a dat o misiune. Au trecut prin martirii si sau vindecat, sau chiar au inviat la loc, cu ajutorul lui Dumnezeu.
La sfarsit i-a luat la cer si au devenit sfintii pe care ii veneram noi azi.
Nu stiu, eu asa vad lucrurile dupa ce am citit vieti de apostoli si sfinti. Au avut o chemare speciala. Nu erau oameni obisnuiti ca mine, ca tine, ca AlinB sau mai stiu eu.
Fiecare om in viata lui se straduie in felul lui si nu este perfect. Nimeni insa nu poate spune vreodata ca:"ehei, vezi tu, eu sunt sfant!" Nimeni nu stie dinainte ce vrea Domnul cu el si de ce il duce pe und rum sau altul si nici decizia Lui dupa
de dupa ce va muri.
Si nici nu facem anumite lucruri in mod constient cu scopul clar de a deveni sfinti.
De ex. am vazut ca zilele acestea este serbat in calendar un sfant care a fost un tanar cecen sau georgian sau nu stiu de unde si a fost ucis pentru ca nu vroia sa treaca la islamism. El nici nu si-a inchipuit ca pentru asta va deveni mai tarziu sfant. El doar a vrut sa ramana la credinta lui. A fost soldat, sau om de rand, nu stiu acum. In rest nu stiu cum
a trait si ce pacate a avut.
Si cati ca ei nu sunt...
Unul este chemat sa se faca monah, altul, preot, altul sa moara precum tanarul de mai sus.
Citesc acum o carte despre Sfantul Nectarie. De mic copil a avut chemarea credintei si a monahismului si a scris carticele pe bucatele de hartie. Nu a stiut altceva. Dar nici nu stia el sau nu se gandea sa fie sfant.
Isi facea datoria lui. Si ce frumos se purta si cum avea grija de maicile lui din manastirea pe care a ctitorit-o si condus-o. Va recomand sa cititi cartea.
Tema acestui fir este tocmai lupta continua pe care o duc (macar unii oameni, daca nu toti) in ei, intru credinta.
Este un zbucium permanent.
Dar dupa cum inteleg eu acum de la voi, nu toti au aceasta lupta. Poate ca voua va este mai usor si de aceea nu puteti pricepe ce spun eu.
Exact ce spune Andravenache mai sus (nu stiu de unde a citat): poate ca Dumnezeu, in credinta te indeamna sa spre perfectiune, dar tu ai puterile tale si nu le poti depasi. Aici este lupta si zbuciumul.