Citat:
Īn prealabil postat de sophia
Pai tocmai aici este problema: lupta intre Voia lui si voia noastra sau a celui de langa noi.
Si tocmai ca lupta asta este mai puternica la cel "educat de Biserica" cum spui tu, pentru ca celuilalt oricum nu-i pasa de Voia Domnului.
Dar celui educat de Biserica ii pasa de voia tuturor. Si atunci cum facem?
Si uneori nici nu putem diferentia bine ce si cui sa facem.
Preotul nostru ne spunea la o predica tocmai faptul ca dreptatea noastra difera de cea a lui Dumnezeu. E un alt mod de viziune.
Exemplul cel mai concludent este pilda cu fiul risipitor.
Daca acest caz ar fi dus la un judecator, acesta ar decide ca fiul cel mic are dreptate si poate ar imparti altfel lucrurile. In fata lui Dumnezeu, desi el a fost ascultator si bun el pierde si castiga fiul risipitor (inel, vitelul cel gras si etc.).
Un judecator omenesc, la tribunal, face dreptatea omeneasca. Dar in fata lui Dumnezeu poate ca este gresit.
Omul are doua masuri: sufletul/mintea lui, si/sau legile.
Dumnezeu are un alt mod de a vedea/rezolva disputele.
Si dificultatea vine atunci cand am vrea sa fie dreptate din toate punctele de vedere si sa fie multumit si om si judecator si Dumnezeu.
Raman la parerea mea: credinta nu este usoara. Tocmai pentru ca trebuie sa faci multe impotriva voii sau/si ratiunii tale, sa ierti pe cei care te-au ranit, sa iubesti dusmani, sa renunti la multe.
Trebuie sa (poti) sa fii total lipsit de voie, suflet, de viata, ca sa indeplinesti acestea.
Si daca conform Voii Domnului trebuie sa faci nedreptate altui om? Te imparti in mai multe...
"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" - o cerinta a lui Dumnezeu.
Si totusi este o neconcordanta aici.
Daca iubesti pe aproapele tau in acest fel, atunci pe care treapta este el, pe care tu si pe care este Dumnezeu in sufletul tau?
Tare ma tem ca de fapt Dumnezeu nici nu se pune in ecuatie. El nu cere iubire pentru sine, ci spune ca ceea ce faci aproapelui ii faci lui. EL nu se pune pe o treapta separata.
Daca iubeste pe aproapele nu inseamna ca nu-l iubesti pe Dumnezeu mai intai.
|
Ai citit in viata vreunui sfant ca se dadea lupta dintre voia lui si a lui Dumnezeu? NU! Lupta se da cu propria voie.
Credinta nu e usoara pentru cel fara credinta. Pentru cel cu credinta, propria fire e cea problematica. Pe aceasta trebuie sa o slefuim si sa o curatim de ceea ce e propria parere, egoism, placere, mandrie.
Nu e usor, dar nu e imposibil.
Imposibil e doar pentru cel, care se crede mai destept si mai bun decat Dumnezeu, de isi permite sa Il contrazica si sa nu tina cont de voia LUI.
E posibil ca omul indragostit sa uite de Dumnezeu, pentru simplul motiv ca isi divinizeaza partenerul, despectiv partenera. Unul dintre Psalmi ne spune ca Dumnezeu are intelegere pentru anii tineretii, dar ca toate se platesc. Acum, ca suntem indragostiti la tinerete, e de inteles, caci este vremea procreerii, dar imaturitatea unora ii face sa se simta tineri si la anii batranetii - vedem actori si actrite de peste 70 ani, chiar de peste 80 ani, casatorindu-se pentru scurt timp cu tineri la jumatatea varstei lor, ceea ce denota mai mult inclinatia lor spre placere, decat ca semn de dragoste, caci sunt gata sa schimbe partenerul de cate ori se iveste ocazia. Oare cand mai au timp de a se gandi la Dumnezeu? Nu au. Daca ii intrebi pe acestia, ei il iubesc pe aproapele; paractic, insa, ei se iubesc pe sine insisi.
Dragostea de Dumnezeu nu se identifica cu dragostea fizica, orice ar spune unii... Dragostea fizica ne rapeste capacitatea de a-L iubi pe Dumnezeu. Asta ne-o demonstreaza sfintii, prin viata lor de renuntari. Renuntand noi, Ii dam lui Dumnezeu. Iar El, nu numai ca ne da noua din ale Lui, dar se si salasluieste in inima noastra. Atunci nu mai traim noi, ci traieste El in noi. Ce poate fi mai minunat?
De aceea te intreb: cum sa faci cuiva o nedreptate, iubind pe Dumnezeu? Este absurd. Omul primind pe Dumnezeu, devine mai bun, lucru care se face simtit si altora din preajma lui.
In ceea ce il priveste pe fiul cel mic, nu stiu ca acesta sa piarda ceva prin revenirea fiului risipitor, caci ale lui sunt toate, cate sunt ale tatalui sau.