Spuneti dumneavoastra: <<Sora, ma bucur sincer ca doar prin 250 de postari incercati sa va marturisiti ca o iubitoare a Adevarului>>

<<Non multa, sed multum >>(uneori scris fără virgulă) este o expresie latină care se traduce literal nu multe [lucruri], ci mult [în sensul de considerabil], cu înțelesul nu mult cantitativ, ci substanțial.

Nu scriu mult pentru ca nu mi se pare util nici pentru mine nici pentru aceia care eventual, ar citi.

Nu e obligatoriu sa ne marturisim credinta in tomuri intregi, asta nu mi se pare o masura a credintei. Dar ce spuneti dvs. este un punct de vedere pe care il respect.

In Sfanta Scriptura avem exemple de „marturisire a credintei” in putine cuvinte.
Chiar Mantuitorul Iisus Hristos Insusi dandu-ne Rugaciunea Domneasca Tatal Nostru ne indeamna<<când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi>>
(Matei 6, 7)

Cred Doamne, ajuta necredintei mele!

<<Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede“.
Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!“ >>(Marcu 9, 23-24)


Uitati cateva dovezi (scurte) de marturisire a credintei:

Samarineanul recunoscator
<<intrând într'un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“ Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că'n timp ce ei mergeau, s'au curăţit. Iar unul din ei, văzând că s'a vindecat, s'a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s'au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s'a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?“ Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.>>(Luca 17,12-19)


„Smerenie romana”
<<Pe când intra în Capernaum s'a apropiat de El un sutaş, rugându-L
şi zicând: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se“. Şi Iisus i-a zis: „Voi veni şi-l voi vindeca“. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul şi servul meu se va tămădui. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te! şi se duce; şi altuia: Vino! şi vine; şi robului meu: Fă asta! şi face“. Auzind acestea, Iisus S'a minunat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n'am aflat atâta credinţă! Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor b“. Şi i-a zis Iisus sutaşului: „Du-te, să-ţi fie după cum ai crezut!“ Şi s'a însănătoşit servul său în ceasul acela.>>

b) Avertisment dat Iudeilor, care se socoteau moştenitorii exclusivi ai făgăduinţei date de Dumnezeu lui Avraam, dar care, refuzând să primească lumina Evangheliei, urmează să fie aruncaţi în întunericul „cel mai din afară“, adică veşnic, desăvârşit, de nepătruns, unde sufletul e complet singur, în imposibilitatea comunicării cu alte suflete.
(Sfanta Scriptura, Versiunea Anania) http://www.dervent.ro/biblia.php



Vindecarea fiicei canaaneencei
<<Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel“. Iar ea, venind, I se închina, zicând: „Doamne, ajută-mă!“ El însă, răspunzând, i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s'o arunci câinilor“. b Iar ea a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor“. Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!“ Şi s'a tămăduit fiica ei din ceasul acela.>>(Matei 15, 24-28)
b) În mentalitatea vremii, Evreii erau „fiii“ lui Dumnezeu, în timp ce păgânii erau consideraţi „câini“. Iisus foloseşte acest limbaj nu spre a o jigni pe femeia străină, ci pentru a-i pune la încercare stăruinţa în credinţă şi'n rugăciune. Prin răspunsul ei, femeia şi le dovedeşte pe amândouă şi, în plus, smerenia, virtute crucială pentru dobândirea mântuirii.

Vindecarea femeii cu scurgere de sange
<<Şi iată, o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge, s'a apropiat de El şi, fiind în spatele Lui, s'a atins de poala hainei Sale; că zicea în sinea ei: „Doar să mă ating de haina Lui şi mă voi vindeca “. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi din ceasul acela femeia s'a tămăduit.>>(Matei 9, 20-22)

Fiecare om are felul sau propriu de a-si exprima credinta, asa cum fiecare om are drumul sau spre mantuire. Nu exsita doua mantuiri la fel.