Miracolele biblice,in special cele cuprinse in Noul Testament,au o particularitate: prin realitatea lor indica spre o realitate superioara,adica transced conditia lor si prefigureaza,indreapta privirea spre realitatea din care ele provin.Un exemplu concret este raspunsul dat de Hristos celor trimisi de Ioan Botezatorul (Luca 7:18-23) prin acel raspuns aratandu-se ca acele minuni in sine,desi extraordinare,aratau de fapt spre o realitate uluitoare,superioara miracolului in sine,si anume implinirea unor profetii din VT cu privire la Mesia si Imparatie.Ele,prin urmare,nu sunt simple minuni temporare,magice cumva,ci au in ele samanta unui adevar superior.In antiteza cu aceasta caracteristica,fara a fi vorba de postarea Ekaterinei,subliniez asta,spiritul uman a simtit mereu nevoia unui refugiu intr-un miraculos mai facil,tangibil si limitat cumva,cu o aplicabilitate restransa la nevoile cotidiene.Un critic al acestui gen de asteptare spunea ca acest tip de miracol dorit in general de oameni reprezinta,fie si dpdv strict biologic,moartea cunoasterii naturii si legilor ei,iar din interior,ca rezultat,se ajunge la anihilarea ei.Acest gen de asteptare fumega si erupe,pedepseste cumva natura prin acest gen de miracole,legile ei interne sunt negate,nu mai lucreaza discret prin antiteze ci sunt anihilate brutal.Aceasta moarte a naturii nu este o renastere nobila a ei,ci o batjocora si o insulta ,care satisfac nevoia de senzational dar desfiinteaza orice tainica legatura interna a elementelor naturii,atat de minunat si de logic intrepatrunse de Creatorul lor.Insa asta prea putin conteaza pt multi oameni care nu doresc nimic mai mult decat implinirea dorintei lor acum,in acest plan.Antidotul crestin pentru acest gen de intelegere este incredintarea ferma ca voia lui Dumnezeu,care poate sau nu coincide cu asteptarile noastre,este sprijinul de neclintit al credintei acelor fericiti care nu au vazut dar au crezut.