"Făina" duhovnicească Articol
Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneși și nesimțitori față de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puțină lumină!
Moara lucrează întotdeauna, ca și mintea noastră. Vrei să ai o o producție bună de faină? Aruncă, pune înăuntrul acestei mori grânele cele bune. Vrei să dobândești lacrimi, priveghere, bucurie, pace, etc.? Pune în moara minții gânduri bune! De exemplu: gânduri despre suflet, despre amintirea morții, despre judecată etc. și atunci vei scoate o "făină" duhovnicească pe măsură. Dacă omul pune însă în moara minții lui gânduri păcătoase, neapărat va avea ca rezultat păcatul. Să ne străduim întotdeauna să avem gînduri mântuitoare în mintea noastră, imagini folositoare, ca să nu-i facem loc satanei să le arunce pe-ale lui, să nu ne aducă gândurile și închipuirile păcătoase. Acum depinde de intenția omului, ce material îi va da minții. Și intenția aceasta sau îl va umple de slavă, sau îl va osândi.
Ascultarea, tăierea voii, propria osândire, răbdarea în general, acestea întăresc sufletul, păstrează râvna și lacrimile fierbinți.
Să luăm aminte la viața noastră, să avem iubire și răbdare în toate, să nu osândim, să alungăm gândurile cele rele, să ne smerim, să ne amintim de greul ceas al morții și al Judecății.
Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneși și nesimțitori față de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puțină lumină!
(Avva Efrem Filotheitul - Sfaturi duhovnicești)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|