[Ekaterina]

"Veti intreba: Dar ce, numai crestinii au necazuri? Nu indura necazuri, nenorociri si amaraciuni si oamenii acestei lumi? Nu varsa lacrimi si cei ce leapada calea lui Hristos? Bineinteles, de necazuri nu scapa nici acestia, dar este mare deosebire intre pretul pe care il au inaintea lui Dumnezeu necazurile si lacrimile noastre si pretul pe care il au inaintea Lui necazurile si lacrimile celor care traiesc fara Dumnezeu.

Ei isi rabda necazurile nu de bunavoie, ci numai fiindca nu pot scapa de ele; adeseori blestema si cartesc, in timp ce noi, crestinii, suntem datori sa ne ducem necazurile cu totul altfel — pentru numele lui Hristos, cu mare supunere fata de voia lui Dumnezeu, multumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla: si pentru bucurii, si pentru greutati, si pentru amaraciuni, si pentru toate nefericirile. Noi ne ducem necazurile de bunavoie, caci daca ne-am lepada de Hristos am scapa de cele mai multe dintre acestea – dar intrucat nu ne lepadam, pentru patimirile noastre Dumnezeu ne da binecuvantare.

Oamenii lumesti se straduie din rasputeri sa scape de necazuri: ei isi ineaca amarul in vin si in votca, se ametesc cu tutun si chiar cu droguri, cautand mangaiere; negasind-o, se straduie sa uite de necazuri: cauta distractii, petrec, danseaza, merg in ospetie si flecaresc. Asta nu trebuie sa se intample cu crestinii, fiindca ei sunt datori sa nu inabuse glasul constiintei, ci, dimpotriva, sa il asculte cu luare-aminte. Oamenii aflati pe o treapta duhovniceasca mai inalta cauta uitarea de necazuri in prietenie, in munca. Lucrul cel mai mare in care afla ei usurare este dragostea: dragostea dintre soti, dragostea parintilor fata de copii si a copiilor fata de parinti, dragostea fata de oamenii care merita dragoste.

Orice dragoste este binecuvantata: aceasta insa este forma de inceput, cea mai joasa a dragostei, fiindca de la ea, pe calea exersarii in ea, trebuie sa ne inaltam la dragostea, mult mai inalta, fata de toti oamenii, fata de toti cei nefericiti, fata de toti cei care sufera. De la ea trebuie sa ne inaltam pana la cea de-a treia treapta a dragostei: pana la dragostea dumnezeiasca, pana la dragostea de insusi Dumnezeu.

Niciodata nu vor afla mangaiere in necazuri cei ce n-o cauta unde trebuie. Unde sa cautam mangaiere in necazuri? Despre aceasta Sfantul Proroc David spune: Numai in Dumnezeu se linisteste sufletul meu (Psalmul 61, 1). Fericiti cei ce afla mangaiere adanca in rugaciunea fierbinte, care din inima tasneste, in impartasirea duhovniceasca cu Dumnezeu! Asa au fost dreptii Vechiului Testament — insa noua, crestinilor, Domnul ne-a daruit cea mai adanca si mai inalta mangaiere: a privi la Crucea lui Hristos si a ne inchina ei." (Sfantul Luca al Crimeei)