"Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona." (Matei 6,24)

Am găsit acum explicaţia că Mamona este demonul banului, al avariţiei, al egoismului, al posesiunilor materiale. Dar prin extensie, ideea este că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi păcatului/ patimilor noastre.

Noi încercăm să facem distincţia între bucurie şi plăcere, iar în acest context, cu atât mai puţin acceptabil este "a ne distra". Depinde ce înţelegem prin asta, dar dacă reuşim să trăim o bucurie interioară, a conştientizării iubirii şi purtării de grijă a Domnului faţă de noi, ce nevoie avem de stimulente exterioare, gen petreceri cu muzică, dans şi băutură... pentru a ne simţi bine?

Să nu se înţeleagă că mă pretind vreo sfântă, străină de toate cele lumeşti, dar pot spune că în timp au dispărut atracţiile foarte puternice pe care le exercitau asupra mea muzica şi altele...