Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit
Domnule Nastya sa-l adaugati in lista si pe arhimandrit Siluan Visan,dansul are o blandete linistitoare in pana cu care scrie,rar mai gasesti asa ceva.Daca cautati in arhiva site-ului va promit ca nu veti fi dezamagit,trebuie doar cautat.Sau puteti cauta pe autori.Oricum ati cauta nu veti regreta :) Numai bine!
|
Hristos a Inviat!
Am citit cateva articole ale parintelui arhimandrit Siluan Visan.
Dar azi am gasit articolul: “Inceputul credintei”. Si ma bucur ca azi, in zi de Inviere l-am citit. Pentru ca „Inceputul credintei”mi se pare a fi „inceputul Invierii” noastre.
Cand am invatat sa ma apropii de Dumnezeu prin rugaciune, am avut doua momente (poate mai multe, dar acum doar pe astea mi le amintesc) care m-au marcat:
1. Ca Dumnezeu ne cere sa-L iubim pe El, in primul rand si mi se parea aiurea sa incerc sa iubesc pe cineva mai mult decat pe mama mea, sau pe copiii mei sau pe sora mea, pe fratele meu, familia mea, rudele mele... Atunci nu intelegeam ca un om care Il iubeste pe Dumnezeu, iubeste tot ce e creatia lui Dumnezeu si nu poate sa fure, sa insele, sa urasca, sa ucida, sa fie rau, sa fie nedrept etc. Deci, iubirea de Dumnezeu include/cuprinde toate celelalte iubiri.
2. Cand am citit prima data(se intampla in anul 1991, atunci am primit prima mea Carte de rugaciuni, poate cam tarziu, aveam deja 43 de ani) „Troparul de umilinta” <<Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân , noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.>> mi s-a parut cam mult sa intru in categoria”robii tai” care se roaga unui „stapan”.
Simteam ca nu eram „de acolo” si prea plinul de EU din fiinta mea nu ma lasa sa ma numesc: rob/roaba, chiar daca robia fata de Dumnezeu este singura care nu este nedreapta si injositoare.
Si era adevarat. Nu eram „de acolo”. Pentru ca atunci, asa gandeam; chiar daca nu L-am negat niciodata pe Dumnezeu; chiar daca de cand ma stiu merg la Biserica si, asa cum se intampla (inainte de Revolutia din Decembrie) cu multi dintre crestinii de atunci(de acum), ma spovedeam si ma impartaseam cu Sfintele Taine in Postul Pastelui si cateodata si in Postul Craciunului.
Cand am inteles cum e cu ”robia fata de Dumnezeu” am cunoscut si unul dintre paradoxurile Crestinismului: Dumnezeu ne-a lasat liberi, ne-a impovarat cu liberul arbitru si astfel, liberi fiind, unii dintre noi aleg sa fie „robi”.
Si uite asa, am resusit sa inteleg niste ganduri ale lui Dostoievski:
<< In locul legii strabune, pe care se putea bizui, din momentul acela omul trebuia sa aleaga cu inima sloboda ce este rau si ce este bine, avand inaintea ochilor doar chipul Tau drept calauza menita sa-i indrumeze pasii;
dar cum nu Te-ai gandit ca asezand pe umerii lui o povara atat de grea ca libertatea de a alege, pana la urma el va alege sa puna la indoiala pana si chipul Tau si sa tagaduiasca adevarul propovaduit de Tine?>>
(F.M. Dostoievski, Fratii Karamazov, trad. O. Constantinescu si I. Dumbrava, Editura Univers, Bucuresti, 1982, pag. 363)
Dumnezeu sa fie cu noi toti si noi sa fim cu Dumnezeu.
Amin!