Rânduiala spălării picioarelor la Mănăstirea Putna
În Sfânta și Marea Joi, în mai multe așezări monahale din țara noastră se va săvârși mâine ritualul spălării picioarelor. Starețul mănăstirii spală picioarele celor aflați mai jos în ierarhie, rememorând astfel momentul spălării picioarelor apostolilor de către Însuși Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.
Una dintre așezările monahale unde va avea loc acest ritual este Mănăstirea Putna din județul Suceava. După rugăciunea amvonului din cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhim. Melchisedec Velnic, starețul ctitoriei ștefaniene de la Putna, va ieși pe ușa cea mare a bisericii și se va îndrepta spre pronaos, unde va fi pregătită spălarea picioarelor pentru 12 părinți, mare parte, slujitori ai sfântului altar. Cei 12 viețuitori, între care vor fi iconomul și portarul așezării monahale, vor fi spălați pe picioare de starețul Mănăstirii Putna. "Iconomul ține locul Sfântului Apostol Petru. Cei 12 părinți se așează pe 12 scaune, iar în timpul citirii Evangheliei întâistătătorul mănăstirii se dezbracă de felon, iar la momentul potrivit se încinge cu ștergarul. Apoi pune apă în spălătoare și spală picioarele celor care sunt așezați în locul apostolilor. Urmează apoi dialogul cu iconomul mănăstirii. La final se citește o rugăciune prin care se cere de la Dumnezeu să se spele întinăciunea păcatelor noastre", a amintit arhim. Melchisedec Velnic.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|