[cezar_ioan]

Zice Guardianul ceva despre operele de artă. Iar Mihnea zice şi el că da, opere de artă, chiar la sărăcie. Invocînd pe Luca Arbore, pentru moment...
Dar dacă vorbim de artă, picînd în sociologia şi istoria ei, să sesizăm că de-a lungul vremurilor s-au construit monumente şi au apărut felurite opere de artă nu doar în epoci blânde, cu surplus, ci şi în vremuri de sărăcie. Nu doar în ţări bogate ci şi în ţări sărace (sau viceversa). Nu doar când artistul era în floare ci şi când era pe moarte etc.

Se pare că arta îşi urmează drumul ei care ascultă de alte legi decât cele economice, cu care însă ce-i drept se mai ciocneşte din când în când. Exact cam cum Biserica cu statul, cu istoria.

Eu sunt adeptul celei de-a treia poziţii în materie de construit artă şi biserici: indiferent cât de sărac sau de bogat e statul şi boboru, să-şi vadă artele şi cultele de treaba lor. Că ele nu ascultă de bogăţia sau sărăcia noastră, ci de fiorul lor venit de-altundeva...

P.S. Un cuvânt despre biserici ca operă de artă. Pentru mine acest aspect, deşi nu îl neg şi deşi îi pricep întrucâtva rostul şi sensul, este secundar. E un aspect care poate fi lăsat la o parte, deşi plăcut ar fi ochiului şi duhului ca lăcaşul de cult să fie frumos, puternic, zdravăn, penetrant prin secoli.
Iată un argument luat din practica BOR: un preot ortodox, cu serioasă experienţă, cu pricepere şi meşteşug, cu suflet de preot precum îl cunosc eu (dar sunt conştient că acest argument e cel mai slab, fiind cel mai subiectiv) slujeşte de un an, în Italia, folosindu-se de-o... maşină Dacia. Practic, părintele îşi cară şi ţine biserica în maşină.
A fost trimis de Patriarhie să slujească acolo, a fost numit de episcopul locului, şi-a luat şi familia (soţia şi 3 copii) cu el şi, până s-o găta o biserică potrivită la Roma, părintele se foloseşte de maşina personală. Îşi ţine toate cele de trebuinţă în Dacie şi merge de colo-colo, unde îl cheamă nevoile turmei.
Desigur, un cămin cultural sau cam aşa ceva i-a pus la dispoziţie o sală, unde a improvizat o biserică. Dar fiind o sală goală şi atât, iar căminul fiind o resursă de spaţiu pentru multe alte activităţi, părintele îşi ia de fiecare dată icoanele şi obiectele de cult, vine la slujire, amenajează şi mobilează, ţine slujba, apoi strânge şi se duce....
Uimitoare situaţie, nu-i aşa?
Oare vine cineva acolo, la slujbă?
Ei bine, da, vine multă lume, biserica e plină de români creştini-ortodocşi, au loc toate cele din bisericile noastre, toate slujbele. Inclusiv Botezul, Cununia, Liturghia, Sfânta Împărtăşanie.
Veţi zice că nu e canonic? Habar n-am, dar câtă vreme episcopul şi Patriarhul au dat această ascultare...

În concluzie, precum creştinii de demult în grote, iată şi astăzi credinţa şi Tainele în căminele culturale şi Dacii. O Dacie care, de data asta nu mai e roz, ca poneiul, ci albastră de tot.