Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Cel care își ia în serios viața și mântuirea nu își permite luxul de a se juca de-a mama și de-a tata, care-au fost cândva înaintea lui.
Dacă mama și tata au fost mincinoși, eu nu sunt obligat să accept să fiu mincinos.
Dacă mama și tata au avut un stil de viață dezordonat, eu sunt liber să învăț cum să fiu ordonat.
Dacă mama și tata au fost hoți, eu sunt liber să învăț cum să fiu cinstit.
Fiecare poartă o responsabilitate și o libertate pentru cine și cum este și cine și cum devine.
|
Uof Cezar, esti nedrept fata de neputiintele unora... :-((
Daca mama si tata au fost mincinosi, poate ca eu nu stiu cum este sa NU fiu mincinos! Poate ca asta mi se pare normalul, sau poate ca sint confuz si nici macar nu stiu, nu constientizez asta decat ca un sentiment vag de "ceva neinregula" sau "parca ceva nu se potriveste".
Pina nu ma va invata Cineva sa traiesc in adevar, nici nu o sa stiu ce e ala!
La fel si cu dragostea adevarata! (aia crestina)
Daca mama si tata au un stil de viata dezordonat, poate ca eu nici nu o sa inteleg de ce ar depune cineva atata efort ca sa fie ordonat (care este rostul/castigul)?
Daca mama si tata au fost hoti, si ala mi-a fost modelul, ba servit la pachet cu o explicatie legata de lupta de supravietuire si eventual asezonata cu "lasa ca toti mint ca nu au, dar au, asa ca e normal sa furi ca sa mananci", poate ca o sa privesc hotia ca un mijloc normal de supravietuire si o sa cred ca asa e normal, ca asa fac toti; poate nici nu o sa pot crede ca e careva care sa nu faca asta.
Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine? De ce as incerca (alt)ceva ce sint convins ca nu va functiona/nu mi-ar aduce vreun beneficiu/ ar necesita un efort inutil, comparativ cu ce functioneaza deja bine si testat pt mine?
Cred ca fiecare om isi ia in serios libertatea si responsabilitatea pt cine este si ce devine, doar criteriile dupa care isi evelueaza si exercita responsabilitatea difera de la om la om (fiecare pare a avea setul propriu).
Intrebarea este in ce masura se suprapun astea peste cele ale Lui Dumnezeu (poruncile/voia Sa).
Si ce anume (care este motivatia???) pt care un om (necredincios) ar renunta la criteriile, crediintele si perceptiile proprii, in favoarea Lui Dumnezeu?
Serios - cum iti
fabrici tu o motivatie (atunci cand ea nu exista/nu o ai in mod real)? Ca de obicei vine motivatia peste tine si te gaseste ea pe tine - inca nu stiu (spune-mi tu!) cum sa o gasesti tu pe ea (cum sa iti fabrici/creezi tu singur motivatia, asa, din nimic)?
Asta este ca si cu faptul ca trebuie sa ai unite toate puterile sufletesti (mintea, inima si vointa). Bine-bine, suna bine in teorie, dar daca eu nu stiu nici macar cum vine asta, cu atat mai putin nu inteleg de ce si in ce sens e bine, cu atat mai deloc spre "zero barat" nu as avea nici cea mai vaga idee cum sa fac asta (ce pasi trebuie facuti, cum/cu ce sa incep)... pai atunci, ce motivatie as avea sa imi inving obisnuinta, comoditatea, lenea sau frica de necunoscut/de durere si sa merg/sa ma urnesc in directia aia (in a cauta si gasi ceva despre care nu stiu nimic)? Ba inca sa am o determinare suficient de hotarata cat sa trec de experientele neplacute mergand spre ceva despre care nu am nici o convingere perceputa/experentiala pozitiva?
Cum mi-as putea eu gasi motivatie pt un asa drum anevoios daca nu vine intai Dumnezeu (ca raspuns la rugaciune?) peste mine primul sa imi dea motivatie?