[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

defectele lui devin ale tale și ale tale devin ale lui.

Păi da, când nu izolăm focarul infecţiei de restul trupului, putrezim pe de-aîntregul...
Ar spune chirurgul!

Dar cred că tu nu eşti chirurg şi sper să nu devin nici eu prea curînd.
Cum să gândesc, aşadar, ce scrii tu?

Personal eu am trăit aceasta ca fiind problema acceptării şi a respingerii. Sau a decentrării. Decentrare pe care o realizăm şi lumeşte prin dezvoltarea capacităţii noastre de colaborare cu semenii şi de acceptare a alterităţii, pe măsura însuşirii abilităţilor pro-sociale şi a încorporării etapelor de dezvoltare morală. Decentrare care e însă majoră doar când ajungem la convingerea că viaţa şi Cosmosul sunt Hristocentrice.
Îl respingem însă pe celălalt atunci când, preocupaţi de succesul nostru în împlinirea năzuinţelor personale, găsim că aproapele are un defect sau mai multe care ne împiedică să prosperăm fiinţial, social şi material, să devenim ceea ce aspirăm.

Eu, de pildă, vreau să învăţ un psalm. Mi-a atins inima şi simt nevoia să îl port cu mine, ca să îl recit din minte ori de câte ori simt nevoia, să cuget la el, să mă doftoricesc cu el...
Pentru aceasta, întrucât sunt nevăzător, am nevoie să mi-l citească soţia mea. Nu posed JAWS sau alt sintetizator vocal, nu ştiu să citesc în Braille şi nici n-aş putea, întrucât am mâinile arse de la un incendiu.
O rog pe soţia mea să-mi citească.
Dar, vai, nu are nici timp şi nici chef. După mai multe rugăminţi, îmi citeşte. Grăbit, nervoasă, distrată... Nu are nici dicţie şi nici nu prea pricepe textul, nu prea e dusă la biserică decât aşa, de ochii lumii...

Ce voi face?
Să cred că starea ei e şi a mea? Mi-e cam greu, e limpede că suntem chiar contradictorii în acest punct. Şi-apoi, eu sunt orb iar ea chiar vede.
Şi atunci? Cum voi înţelege situaţia noastră dacă ar fi să o "citesc" în erminia propusă de tine?...:)