[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

Am si eu o intrebare: Barbatul(sau femeia) nu este sigur/a daca omul ales este inr-adevar cel potrivit pentru comuniunea in doi,insa isi da seama la ceva timp dupa ce au facut cununia religioasa...ce este de facut in cazul acesta?...

Kanedel, nu cunosc vreun cuplu care să nu fi trecut prin experienţa aceasta.
Pot fi aduse în analiză mai multe variabile explicative. Însă, oricâte explicaţii am furniza pentru lămurirea peripeţiei maritale, un lucru rămâne fix: sarcina fiecăruia de a rezolva singur şi împreună cu partenerul de viaţă o puzderie de probleme care apar în căsnicie.
Unele sunt probleme materiale, altele ţin de organizarea timpului, altele de sănătate, altele de oscilaţiile dispoziţiei, altele de grupul de prieteni, altele de viaţa şi moartea unor oameni dragi, altele de variaţiile în trăirea credinţei, altele ţin de politică, altele ţin de job, altele ţin de vreme...
Toate problemele vieţii individuale sunt întâlnite şi în viaaţa căsătoriţilor,
doar că apare o mică diferenţă: le ducem în doi, fie direct fie implicit, indirect, întrucât ceea ce te pasionează şi afectează pe tine are un ecou şi asupra partenerului şi viceversa.

Când ne căsătorim nu devenim cu totul alţi oameni, însă experimentăm alt context şi alte provocări ale omenescului.
Este important să reflectăm cu atenţie la ce ni se întîmplă şi să alegem unele scheme vechi din tiparul vieţuirii noastre individuale, după cum pe altele e potrivit să le lichidăm prompt şi ferm. De exexmplu, păstrăm obiceiul premarital de a ne întâlni când şi când cu prietenii, însă lepădăm obiceiul de a bea de vineri până luni şi de a fluiera după piţipoanece pe stradă... Sau, dacă am primit leafa, păstrăm obiceiul de a ne bucura ...:), însă ne grăbim să ajungem cu ea acasă, la nevastă şi copii. N-o mai punem la bătaie cu prietenii care ne aşteaptă la bere sau la cazinou şi nici măcar la biserică nu mai mergem cu ea... Ci acasă, pentru a hotărî cu familia cum vom folosi banii.

De obicei însă, păstrăm obiceiul narcisist-infantil de a ne măsura partenerul şi relaţia după indicatorul "mă simt bine, e cool" sau dimpotrivă.
Noutatea în căsnicie e că evaluarea trebuie să includă şi pe celălalt: ne simţim bine?, suntem mulţumiţi? este partenerul meu mulumit de viaţa pe care o ducem împreună? sunt copiii mulţumiţi de mine? sunt oare un soţ bun, o soţie bună, un tată bun, o mamă bună? Ce spune familia?
şi, când am avut parte şi de Taina Nunţii: suntem noi bineplăcuţi Domnului prin tot ce facem împreună? Şi mai ales: sunt eu la lucru pentru despătimirea mea cu prilejul tuturor necazurilor şi nemulţumirilor pe care le resimt? Port eu cu smerenie şi nădejde toate ale familiei mele? Sunt eu demn de îndemnul Apostolului pivind viaţa de familie?
Sau storc cu egoism tot "frumosul" dimprejur, visînd că mi-am găsit, o fatalule "prea târziu", taman acum jumătatea. Asta e iluzie a celui care nu izbuteşte să se implice în miezul lucrului destinului personal. E doar un distractor, un abur al vinului care distorsionează simţurile şi gândirea. Iar după ce trece beţia, la vremea mahmurelii, vin şi regretele nenorocite pentru tot ce am comis la beţie, inclusiv atrocele dureri de cap şi sila de sine, şi ruşinea şi sentimentul intens al vinovăţiei şi toate consecinţele păcălelii visării infantile...
Să stăm, aşadar, curajos în picioare, să stăm pe loc!
Şi să lucrăm cu răbdare şi cu nădejde, împlinirea noastră omenească, împreună cu partenerul de viaţă înaintea lui Dumnezeu Milostivul şi Puternicul şi Proniatorul.