Este o vorbă (a lui Gabriel Marcel, parcă): „A iubi este a trăi viața celuilalt”. A-L iubi pe Hristos înseamnă a trăi viața Lui, adică a face ceea ce ne-a cerut: să ne lepădăm de noi înșine (de voia noastră), să ne luăm crucea (să ne asumăm necazurile, să nu le evităm cu orice preț) și să-I urmăm Lui (să trăim o viață care să-L aibă pe El ca model, iubirea Sa jertfelnică).

A iubi în căsătorie înseamnă ca, treptat, treptat, să renunți la tine și să te jertfești pentru celălalt și pentru ceilalți (copiii), să trăiești viața lui (lor), să te bucuri cu el, să suferi cu el.

Asta nu se întâmplă dintr-o dată. La început e vremea dragostei romantice, când ți se pare că ai intrat în cer împreună cu celălalt, când simți că el îți era destinat, când constați unicitatea voastră ș.cl. Ce simțim atunci trebuie să ne dea putere pentru restul vieții, însă trebuie să ne dăm seama că nu va fi tot timpul așa, că vor apărea ispite, neînțelegeri, greutăți. Când ajungi la acestea, când ieși din vraja de la început, poți fi dezamăgit. E bine să nu-ți faci iluzii ca să nu ai deziluzii.

Când se petrece desvrăjirea poți crede că iubirea s-a terminat și vrei o alta, care îți imaginezi că va dura. De fapt, s-a terminat doar o etapă, doar începutul. Abia acum e momentul să începi să iubești serios, lucid, asumându-ți nepotrivirile cu celălalt. Trebuie să înțelegi că iubirea e treabă serioasă, că ea se câștigă prin jertfă de sine, că tu trebuie să iubești primul, nu să aștepți să fii iubit. Tu trebuie să (te) oferi.

Iar căsătoria în Hristos, dacă nu înțelegem de la început (deși Biserica ne spune, de aceea spunea Lore despre „sfinților mucenici”, cântarea de la cununie), vom afla mai târziu, că este nevoință, este cruce. O cruce cu atât mai frumoasă cu cât este dusă împreună cu celălalt. Și mult sudează nevoințele astea asumate împreună, și sporesc iubirea și o întăresc.

Iar dacă nu sunt asumate, dacă nu vrem să cunoaștem frumusețea durerilor duse împreună, vom alege, poate, o singurătate pe care o găsim mai confortabilă, dar care este goală.

Cât privește fericirea în Hristos, m-am gândit la modul explicit pe care ni l-a arătat în predica fericirilor: „Fericiți cei săraci cu duhul, cei curați cu inima, cei milostivi...”