Păpădia, un arsenal de sănătate și vitalitate
"Datorită calităților terapeutice de excepție, păpădia este o plantă de o importanță deosebită pentru menținerea unui organism sănătos, tânăr și viguros, în care funcțiile fiziologice ale principalelor organe (ficat, rinichi, inimă) se desfășoară la plafoane optime, ca urmare a unei purificări severe a sângelui.
Proprietățile terapeutice ale păpădiei au fost semnalate încă din secolul al XVI-lea, de către botanistul Hieronymus Bock, care sublinia calitățile diuretice ale păpădiei. Ulterior au fost evidențiate numeroase alte calități vindecătoare.
Funcția principală - depurativă a sângelui și ficatului - asigură un tonus general al organismului. La nivelul sângelui acționează și ca hipoglicemiant și hipocolesterolemiant.
În afecțiunile digestive are proprietăți coleretice și colagoge (favorizând evacuarea bilei), astringente, hipoacidifiante, alcalinizante, laxative, stomahice, antiputride, stimulente ale secreției pancreatice, decongestive, antibiotice, mineralizante, aperitive și tonic amare.
În funcțiile cardiace are efecte venotonice, antidiabetice, antiplachetare și depurative sangvin.
La nivelul rinichilor are acțiuni diuretice și dizolvante pentru calculi renali, tonifiante pentru piele.
Alte proprietăți ale păpădiei bine cunoscute în terapeutica medicală sunt: antitumorale, antiinflamatoare, anticanceroase, antireumatice, sedative, tonifiant al pielii.
Rizomii de păpădie au proprietăți puternic depurative, eliminând toxinele de origine infecțioasă din ficat și bilă, dar și pe cele provenite din alimente poluate.
Forme de utilizare internă:
- infuzie din două lingurițe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară și se beau zilnic 2-3 ceaiuri puțin amărui, după mesele principale, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulației sângelui, ateroscleroză, reumatism, gută, afecțiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor și ulcerelor varicoase și eliminarea toxinelor din organism;
- decoct din 30-50 g rădăcini și frunze proaspete puse într-un litru apă rece; se lasă la macerat peste noapte, iar în dimineața următoare se fierbe timp de 10 minute, se infuzează 4 ore, se strecoară și se beau două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi, unul cu 30 minute înainte de micul dejun și altul la o oră după micul dejun, având efecte în bolile de rinichi, insuficiență hepatică, tulburări digestive, dispepsii, icter cataral și hemoragii interne.
- decoct din amestecul de 40 g herba uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de soc, 25 g scoarță de crușin sau herba de volbură din care se ia o linguriță de 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară și se beau zilnic 2-3 ceaiuri călduțe și neîndulcite între mesele principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezității și celulitei;
- salată din 100 g frunze tinere, recoltate primăvara până în mijlocul verii, care se țin 30 minute în apă sărată pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunțesc și se amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz tocat, 15 ml ulei, sare, piper, oțet și mărar. Frunzele se pot amesteca cu un sos preparat din smântână, sare, piper și zeamă de lămâie sau cu muștar, ulei și zeamă de lămâie. După o cură de 2 săptămâni are proprietăți nutritive la convalescenți și la persoane anemice aducând organismului un supliment de săruri (ex. calciu, magneziu), compuși proteici și substanțe antibiotice naturale. Are și efecte vindecătoare în reumatism, obezitate și oboseală generală.
- tulpini (tije) fragede, mestecate în gură, pe stomacul gol, câte 5-8 bucăți pe zi, timp de 2-4 săptămâni, cu efecte de ameliorare rapidă a durerilor reumatice și a inflamațiilor glandulare și hepatice, stimularea funcției vezicii biliare cu dizolvarea și eliminarea calculilor biliari, combaterea dischineziei biliare, gastrite hiperacide, ateroscleroză, gută, depurarea sângelui, afecțiuni ale splinei, evitarea stării de oboseală și lipsa de energie. Persoanele astenice și obosite vor simți din primele zile o senzație de revigorare a vitalității corpului. În tratamentul diabetului se consumă zilnic câte 10-12 tije." (Sursa: Ziarul Lumina)
|