Mult m-a emoționat copila care îi spune preotului, cu câtă duioșie, "Tati...". Câte simțăminte se ascund în acest cuvânt, numai Dumnezeu știe...
Și cealaltă fată, sărmana, care o ceartă mereu, câinos: "nu-i mai spune așa!"
E o prăpastie de netrecut între cele două suflete altădată îngemănate.
Este prăpastia dintre viață și moarte, dintre ură și iubire, dintre cunoaștere și ignoranță...
Tati! Dragă Tati! Iubitul nostru Tati... Papa!...
Așa s-ar cuveni să Îi spunem și noi, creștinii, Tatălui nostru Celui din Ceruri...
Avem toate motivele, toată îndreptățirea.
Dar alegem, vai, să nu o facem. Îl percepem mai degrabă ca pe o fiară înfricoșătoare, vai de capul nostru bolnav și de inima noastră împietrită.
|