Destul de departe de discuțiile purtate pe tema bătăii ca mijloc de "educație" a copiilor, un articol despre bătaie ca practică ascetică extremă, treabă de/pentru oamenii mari...
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ma-140348.html
Imbratisarea de bunavoie a durerii, ca metoda duhovniceasca, alunga patimile, intareste puterile sufletesti si atrage Harul lui Dumnezeu. Scopul oricarei asceze nu este durerea sau lipsa, ci starea sufleteasca de nepacatuire, pe care o favorizeaza teama de durere. Acest lucru, desi este greu de primit, constituie o veritabila mostenire patristica.
Cuviosul Efrem Filoteitul spune: "Este foarte probabil ca monahii de astazi si crestinii nevoitori sa se mire si sa se intrebe cum poate un tanar ascet sa se loveasca atat de nemilos pe sine insusi. Oricat de infricosator ar suna, aceasta nu este o anomalie sufleteasca si nici un caz unic in scrierile ascetice. Patericele si Scara Sfantului Ioan sunt pline de astfel de nevointe ascetice, prin care trupul, care este biserica Sfantului Duh, nu este pedepsit, ci supus mintii stapanitoare. Ascetismul ortodox nu este ucigator de trup, ci de patimi.
P.S. Câtă deosebire între violența adulților care îi silesc pe copii să se supună prin bătaie (pe care copiii nu o înțeleg, nu o doresc, pe care o suportă greu, care îi sperie teribil, care le surpă încrederea în oameni și în iubire etc.) și nevoința ascetică - îmbrățișare de bunăvoie a durerii, liberă alegere a atletului lui Hristos, armă împotriva plăcerii care moleșește și, treptat, ia în stăpânire deplină duhul.